UPDATE. Nu a fost găsit niciun obiect suspect. Radarele Armatei au depistat o dronă cu traseu către Galaţi
Foto: Lider FM

UPDATE. Nu a fost găsit niciun obiect suspect. Radarele Armatei au depistat o dronă cu traseu către Galaţi
Evaluaţi acest articol
(42 voturi)

UPDATE. Căutările de pe terenul din vecinătatea cartierului Cantemir au fost oprite sâmbătă, în jurul orei 12.00, iar forțele mobilizate în zonă au fost retrase, după ce nu a fost găsit niciun obiect suspect.


Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galați.

Conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), în noaptea de 29 spre 30 septembrie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina. În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, MApN a alertat forțele din Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, la ora 22.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Galați.

Ca urmare, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați, unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv. Poliția Aeriană a NATO a survolat zona cu avioane de vânătoare, care au patrulat la mică înălțime. Până la ora 01.41, după patru ore de căutări, nu au fost identificate obiecte căzute pe teritoriul național şi a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

Căutările au fost reluate sâmbătă dimineață, în apropierea cartierului Dimitrie Cantemir. Forțe sporite de la ISU, Poliție, Jandarmerie, Armată, SRI şi Poliția de Frontieră au luat iar la pas câmpul din apropierea orașului, unde se presupune că ar fi căzut o dronă. Potrivit prefectului de Galați, Claudiu Gavril, o persoană a sunat la 112 și a anunțat că s-ar fi auzit o bubuitură în apropiere de cartierul Cantemir.
 
Citit 6738 ori Ultima modificare Duminică, 01 Octombrie 2023 18:07

21 comentarii

  • postat de fara panica
    Luni, 02 Octombrie 2023 08:19
    84.232.133.***
    Iar ati incepur sa speriati si sa panicati lumea poate cei slabi de inger cine stie,
    2
    5
  • postat de Rabar
    Duminică, 01 Octombrie 2023 21:32
    95.77.107.***
    "Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o posibilă pătrundere"...Cand un sistem radar indica, este vorba de certitudine nu de "posibilitate"!Incompetenta insa decredibilizeaza.Intoarceti si cititi hartile corect!Elaborati texte corecte!
    2
    15
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 01 Octombrie 2023 19:54
    5.13.167.***
    TOATE ADAPOSTURILE SUNT PE HARTIE, IN ACELASI DOSAR CU SPITALELE DE ARSI, CONSTRUITE DUPA COLECTIV!
    Apoi mai avem cateva dosare, cu studii de fezabilitate, pasarele, tunele si poduri... si spitale regionale!
    Cred ca in final pensionarii bugetari vor purta pantofi cu toc in panta catunului...
    3
    8
  • postat de Gigel
    Duminică, 01 Octombrie 2023 19:31
    5.13.183.***
    @Omu paianjen: indivual are amprenta mica dar daca le lanseaza in stol/roi sau cum le mai spun ei, posibil amprenta sa fie mai mare.
    @Andreea: ramai la fb.E plin de specialijti in orice acolo.
    @kosmin: a fost conditie de aderare la nato micsorarea armatei.
    3
    5
  • postat de Akbar
    Duminică, 01 Octombrie 2023 09:41
    5.13.213.***
    Mai schimbati lampile PL85 la radarele alea ale armatei. Sau puneti, mai bine, cate un strajer prin copacii de la granita, ca ar fi mai util. De tot rasul. Si mai avem tupeul sa dam un sac de bani pe 48 de bucati de F35.
    1
    42
  • postat de Ionut
    Duminică, 01 Octombrie 2023 06:12
    5.13.150.***
    Si daca vroiam sa ne adapostim in adaposturile amenajate trebuia intai sa luam cheia de la Primarie!!! Mi se pare o aiureala ca toate cheile de la adaposturile ALA din blocurile cu 10 etaje sa fie la Primarie.
    3
    32
  • postat de comunismul
    Duminică, 01 Octombrie 2023 01:02
    5.13.202.***
    fereasca dumnezeu de o bomba sau o grenada! sa cada pe tine!
    4
    19
  • postat de Terente
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 18:57
    188.24.252.***
    Postacii rusofili colcaie pe-aici. cu teorii ale conspiratiei si mesaje putiniste menite a influenta prostimea, care, sa ne fie cu iertare, e cu duiumul in sarmana Romanie...
    58
    26
  • postat de macarie banu
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 17:54
    89.137.225.***
    vand urgent apartament superb,etajul 11,vedere superba spre Dunare si muntii Dobrogei,doua lifturi,loc de parcare subteran. Ca daca da vreo drona in el!.....pana ne anutza ashtia se infinge drona derect in bucatarie...ma mut la tara...
    31
    26
  • postat de Ruie Musia
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 16:42
    178.132.108.***
    Ce de habarnisti si trolli.
    Auzi la Andreea, "Asta e tot ce poate face NATO?"....
    In situatii de conflict real singura sansa sa urmaresti soldatii rusi va fi sa astepti sa se depuna praful dupa ce au demarat din loc inapoi spre rusia, cu scartait de gheata.... DAca le au si pe alea.
    51
    15
  • postat de Trandafirul Galben
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 16:36
    37.251.221.***
    Manipularea informațională a existat și va exista întotdeauna,dar filtrarea efectivă depinde doar de capacitatea și voința fiecăruia.
    Așa că haideți să ne vedem de ale noastre personale,zic și eu...
    8
    40
  • postat de Omu Păianghen
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 16:07
    5.13.176.***
    Parcă recent ni se spunea la TV că dronele au o amprentă radar extrem de redusă și de aceea sunt greu de detectat.
    Acum ne spuneți că radarele au detectat de la distanță și din timp o dronă îndreptându-se către Galați? Aiurea...
    6
    55
  • postat de Lucan
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 15:28
    86.124.200.***
    Dacă rusi trimit drone toată noaptea noi ar trebui sa mulțumim roalert ca nea avertizat ? Sunt de acord cu Pucheanu , nu știu dacă invenția " enervat " a digi 24 nu ma enervat mai mult decât roalert
    12
    33
  • postat de Adrian
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 15:28
    95.22.44.***
    locuitorii din Cantemir s au speriat zdravan, dar la cei care isi facrau treaba cu domnisoarele pe acolo nu se gandeste nimeni ce sperietura au tras cand au vazut atatea echipaje
    6
    45
  • postat de sa dea DOMNUL sa nu stim ce e razboiul live, nu la tv.
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 15:14
    89.39.81.***
    99% dintre galateni nici nu s-au sinchisit cind au auzit alerta. mai ales ca multi dormeau. pentru noi razboiul e ca o telenovela, nu-i dam importanta adevarata a consesintelor asupra vietii noastre. sa dea DOMNUL sa nu stim ce inseamna cu adevarat. doar cei cu parinti in virsta sau bunici pot afla
    7
    47
  • postat de Ce nu stii, nu te afecteaza!
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 14:24
    151.236.30.***
    Mesaje -> Setari -> Istoric alerte de urgenta -> Setari -> Alerte de urgenta wireless -> Permite alertele: OFF
    10
    54
  • postat de Aviator Bibescu
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 14:07
    178.138.98.***
    Știți cât ne costa ridicarea a doua avioane de la sol pentru. .,ingurgutarea noastră,, de ,,apărători ai granițelor NATO ? SUTE DE MII DE EURO ...pentru ce ? Nimic, sa mai pupam un papuc de faraon.
    Știți cât ne costa cantonarea de militari străini pe teritoriu? Sute de milioane de euro...plus TAXA
    23
    40
  • postat de kosmin
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 13:47
    5.13.208.***
    Ne putem intreba oare de ce stam cu mana intinsa la alte state din NATO ca sa ne trimita militari si echip. militare ptr aparare?
    Ne putem intreba oare de ce armata romana este subdimensionata si subfinantata?
    Ne putem intreba oare de ce armata romana nu are echip.militare la nivel de NATO?
    17
    38
  • postat de Adrian
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 12:38
    89.39.81.***
    Scenariul din pandemie se repetă. O populatie speriata si niste resturi bine plantate vor face mai suportabile deciziile de intrare in razboi. Sa ne pregatim zic
    71
    60
  • postat de Primus inter pares
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 12:20
    109.166.135.***
    Primarul Pucheanu :" Slavă cerului că suntem sub umbrelă NATO".:)))))) Ha,Ha,Ha. Nu ești sub nimic fii sigur de asta
    64
    71
  • postat de Andreea
    Sâmbătă, 30 Septembrie 2023 11:33
    86.124.200.***
    Poate sa ne spuna cineva care este diferenta intre RO-Alert si alarmele antiaeriene?
    O drona face dezastru in ambele situatii de avertizare.
    Asta este tot ce poate face NATO cand vin dronele din Rusia? Acum vorbim de una, dar daca vin zeci?
    Le vedem pe radar si apoi cautam resturile dronelor?
    44
    82

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.