Gălățean prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă o armă

Gălățean prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă o armă
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Un gălățean sexagenar va da socoteală în fața legii, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un pistol letal cu glonț, calibrul 6,35 mm, unei alte persoane.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat în flagrant delict un bărbat de 60 de ani, din municipiul Galați, în timp ce încerca să vândă unei persoane, în aceeași localitate, un pistol letal cu glonț, calibru 6,35 mm, care avea în încărcător 6 cartușe. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a reieșit că bărbatul nu figurează ca fiind deținător legal de arme și muniții letale sau neletale și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În cauză, s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă, 6 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă”, spune comisar șef de poliție Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Galați.

Citit 1230 ori Ultima modificare Duminică, 07 Ianuarie 2024 11:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.