Un copil a căzut de la fereastra apartamentului în care locuiește

Un copil a căzut de la fereastra apartamentului în care locuiește
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

O clipă de neatenție din partea mamei a fost suficientă pentru un copil de cinci ani și șase luni să cadă pe fereastra apartamentului în care locuia

Din fericire, micuțul a scăpat cu viață și, după ce a primit îngrijiri medicale de la cadrele medicale de la Ambulanță, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie. „Pe 16 ianuarie 2024, în jurul orei 18,50, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, referitor la faptul că un minor ar fi căzut de la fereastra unui apartament, situat la etajul al treilea al unui bloc de locuințe de pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, în timp ce se afla nesupravegheat în bucătăria apartamentului în care locuia cu mama sa, o femeie de 27 de ani, băiatul, în vârstă de cinci ani și șase luni, s-ar fi urcat pe un corp de mobilier și ar fi căzut de la fereastră, pe trotuarul din exteriorul imobilului. Minorul a primit îngrijiri din partea echipajului medical sosit la fața locului și, ulterior, a fost transportat, în stare conștientă, la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Sfântul Ioan” din Galați. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, comisar șef de poliție Felicia Tudoran.

Citit 2444 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Ianuarie 2024 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.