Fabrica de ulei „Prutul”, amendată cu 15.000 de lei pentru „disconfortul olfactiv” produs

Fabrica de ulei „Prutul”, amendată cu 15.000 de lei pentru „disconfortul olfactiv” produs
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Veste bună în special pentru gălățenii din zona joasă a orașului, care au făcut nenumărate sesizări referitoare la mirosul neplăcut care se simte, de o perioadă lungă de timp, dinspre fabrica de ulei Prutul SA. Contează nu numai că unitatea a fost amendată de Garda de Mediu Galați, cât mai ales faptul că acesteia i s-a impus să identifice soluții tehnice pentru reducerea mirosului la sursă.

Reamintim că pe 13 martie, în articolul "Mirosul pestilențial din Galați, cauzat de o instalație de rafinare a uleiului", "Viața liberă" a scris, citându-l pe comisarul-șef Ionuț Bejan, că mirosul resimțit de cetățenii din municipiul Galați vine de la instalația de albire a uleiului rafinat, instalație nouă care se află în probe la Prutul SA. O săptămână mai târziu, adică joi, 21 martie, Garda de Mediu Galați a revenit cu amănunte despre controlul desfășurat la fabrica de ulei din Valea Orașului.

"În urma sesizărilor repetate din partea cetățenilor municipiului Galați referitoare la disconfortul olfactiv, comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au efectuat un control la o fabrică de procesare a semințelor oleaginoase, în vederea producerii uleiurilor vegetale brute și rafinate. În cadrul controlului, s-a identificat o sursă de disconfort olfactiv la secția de albire a uleiului de la noua rafinărie a companiei, aflată în probe. Chiar dacă instalațiile aflate în funcțiune nu au înregistrat depășiri ale valorilor maxime admise, nu s-a monitorizat disconfortul olfactiv generat de instalațiile noi aflate în probe.

Ca urmare, societatea a fost sancționată contravențional cu o amendă de 15.000 de lei, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Măsurile stabilite pentru remedierea situației includ realizarea lucrărilor de mentenanță pentru echipamentele de depoluare conform unui plan de mentenanță, identificarea unei soluții tehnice pentru reducerea mirosului la sursă și prelevarea de probe de aer pentru determinarea mirosului în timpul efectuării probelor la noua secție de rafinare a uleiului. Informăm astfel comunitatea despre intervenția noastră în soluționarea acestei probleme și despre angajamentul nostru pentru un mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii municipiului Galați", potrivit unei postări a Gărzii de Mediu Galați.

Citit 4151 ori Ultima modificare Vineri, 22 Martie 2024 21:53

20 comentarii

  • postat de Alex
    Luni, 08 Aprilie 2024 07:55
    91.216.52.***
    Luni 8 Aprilie 2024 situatia se repeta, mirosul este insuportabil in zona Portului.
    0
    0
  • postat de Mircea
    Sâmbătă, 23 Martie 2024 14:04
    5.13.160.***
    Bă cât se mai chinuie m!zer!ile a pune pe chituci&această fabrik...ROMÂNEASCĂ.Asta k tot se hîaunzea?k vine huleiul?ăl "bun" helvețean????Curat-murdar,coane.ĂștiaTRĂDĂT00RI kre tot înceark a pune peChituci tot ce e de sorginte românesc,producție locală,aceia ar trebui alungați/fugărițiÎnȘuturi
    1
    0
  • postat de magis
    Vineri, 22 Martie 2024 08:38
    89.121.200.***
    Deci Garda de Mediu se face ca lucreaza, in ajun de alegeri. De putoarea emanata de Prutul ne plingem de ani si ani, iar pina acum angajatii Garzii de Mediu au dormit. I-am platit degeaba.
    2
    11
  • postat de Galatean
    Vineri, 22 Martie 2024 08:33
    81.12.150.***
    "Locuiesc in zona si mirosul e insuportabil uneori... "
    La o postare identica a doamnei Chirnoaga Carmen au fost 23 de ...dislik-uri !!! Adica nu credeti ca miroase? Sau sunteti angajati ai fabricii???
    Ia sa vedem cate primesc eu....
    6
    12
  • postat de ***
    Vineri, 22 Martie 2024 07:09
    5.13.134.***
    @Galatean
    Vorbesti ca sa nu taci, bre. Garda de mediu are sediul in centru, in spatele vechiului sediu al Primariei, pe str. Logofat Tautu nr. 24. In Tiglina 1 e Agentia de mediu, iar terenul din jur e domeniu public.
    0
    9
  • postat de ion
    Vineri, 22 Martie 2024 02:43
    136.226.60.***
    Ras.....15000 ron amenda la asa colos si rulaj .....Bai voi sunteti sanatosi? intr-o tara normala la cap cu oameni normali asa ceva .se platea drastic.....Fabrica asta poate plati 15000 lei amenda in fiecare luna .....Voi trebuie sa eliminati cauza.....dar.....no way ..
    2
    10
  • postat de marr
    Vineri, 22 Martie 2024 00:20
    86.124.202.***
    E si Normal sa se intample asta . Teste-Teste ...dar nene , mai cumpara si Echipamentele de care e nevoie . Privatul Stia ca fabrica e in Oras si emana ce emana .
    Firmele , daca vad ca nu li se intampla nimic , le doare'n dos ..si nici acolo .
    Daca se poate ...de ce nu ?!
    1
    11
  • postat de pro
    Joi, 21 Martie 2024 22:08
    5.13.142.***
    Locuiesc foarte aproape de Fabrica de ulei, de 20 de ani. Consider ca o asemenea fabrica pestinentiala nu are ce cauta intr-un oras european. Autoritatile nu si-au facut treaba (coruptie, nesimtire sau prostie ?), de aceea noi suportam mirosul, pulberile, zgomotul si impozite mari nejustificate.
    3
    11
  • postat de Trecator
    Joi, 21 Martie 2024 20:44
    5.13.137.***
    Nu locuiesc în zona însă trec zilnic cu mașina. Mirosul este într-adevăr greu de suportat, închid ventilație și geamuri înainte de a ajunge acolo. Îmi pare rău pentru cei ce locuiesc în zona.
    15
    26
  • postat de Anonim
    Joi, 21 Martie 2024 20:17
    89.137.229.***
    Ce comentarii idioate vad.
    În primul rand ca fabrica are peste 100 de ani de când e în acel loc.
    Apoi directorii nu au cum sa fie pus politic pt ca e o afacere privata.
    Apoi sa primească termen pt revocare.. Doamne de idiotenie!
    7
    37
  • postat de Terente ...din Galati
    Joi, 21 Martie 2024 19:06
    89.137.229.***
    "Prutul"este aici de peste 100 de ani. In jurul acestei fabrici ,au fost zamislite de-a lungul anilor in care Romania prospera și conta, alte cateva obiective, candva mandria Țarii: Pescariile Statului, Moara, Fabrica de mobila, Laminorul de tabla, docurile, etc...Totul este azi praf!
    Asta vreti?
    7
    46
  • postat de un cetatean
    Joi, 21 Martie 2024 18:06
    89.136.5.***
    Logic ar fi ca aceasta unitate sa primeasca un termen rezonabil pentru relocare.La finalul caruia,in caz contrar,sa i fie retrasa autorizatia de mediu.
    Au resurse pentru asta,iar teren in jurul Galatiului este suficient,inca.
    Nu poate functiona asa ceva in centrul unui oras care se vrea european!
    33
    23
  • postat de florin
    Joi, 21 Martie 2024 17:54
    86.124.201.***
    Într-o țară unde populația consuma 70% gaze iar industria 30% ministrul mediului mindrinduse cu asta înseamnă că nu mai avem industrie!La noi sau închis capacități nu s-au modernizat!Daca am dori sa trecem pe industrie de război noi nu mai avem ce trece!Așa că ......
    5
    28
  • postat de Numitul politic sinecurist pesedist
    Joi, 21 Martie 2024 17:09
    78.208.162.***
    Trebuie un control făcut pe bune la garda de mediu. Din punctul de vedere al unui plătitor de taxe la zi, mă rupe statul cu taxele, garda de mediu merită desființată. Nu-și fac treaba. Trebuiesc demiși directorii numiți politic. Ăștia au distrus instituția. Uitați-vă cât de execrabil lucrează
    4
    43
  • postat de Galatean
    Joi, 21 Martie 2024 16:35
    5.13.155.***
    Trebuia ca cei de G. de Mediu sa acorde un timp mult mai mare si nu de cateva zile dar foamea de bani e mare, care la ei in curtea lor e mizeria de pe lume la sediul lor din Tiglina 1 , cat si in jurul pietei si nu mai spun de alte locuri pline de hartii , gunoaie , pungi ,sticle de plastic, etc
    4
    49
  • postat de Stil
    Joi, 21 Martie 2024 16:33
    93.119.192.***
    Tot ce este romanesc trebuie sa dispara sa importam din europa si ucraina!
    14
    42
  • postat de Adrian
    Joi, 21 Martie 2024 16:26
    86.124.202.***
    15.000 lei este maruntis pentru ditamai compania.

    De aia nici nu se iau masuri concrete pentru ca amenzile sunt mici si decat sa rectifice deficientele mai degraba platesc amenda si gata.
    22
    28
  • postat de Paunescu
    Joi, 21 Martie 2024 16:24
    86.120.239.***
    O astfel de fabrica trebuia facuta in afara orasului, unde nu sunt locuinte.
    32
    28
  • postat de florin
    Joi, 21 Martie 2024 16:08
    213.233.85.***
    Și uite așa o data cu venirea ucrainienilor cu uleiul lor închidem fabrica noastră!Cei care și-au luat case pe acolo stiau de aceste probleme!Cu mediul asta o sa Raminem total fara industrie!
    12
    42
  • postat de Chirnoaga Carmen
    Joi, 21 Martie 2024 15:12
    86.127.100.***
    Locuiesc in apropierea fabricii Prutul si noaptea si ziua se propaga un miros insuportabil motiv pentru care sunt nevoita sa inchid geamul locuintei pentru a nu patrunde in casa. Se impune a fi luate masuri pentru stoparea acestui fum toxic care creeaza disconfort pentru locuitorii din zona.
    30
    47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.