A doua zi de proteste la Agenția pentru Protecția Mediului Galați

A doua zi de proteste la Agenția pentru Protecția Mediului Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului (APM) Galați și-au întrerupt din nou activitatea și au anulat programul de lucru cu publicul, vineri, timp de două ore, protestând astfel împotriva discriminării salariale la care consideră că sunt supuși. O acțiune similară avusese loc și joi, cu o zi înainte, la Galați și la toate celelalte agenții județene de mediu din țară.

„Suntem profund indignați de discriminarea salarială la care suntem supuși în comparație cu funcționarii publici din agenții și instituții județene ale altor ministere, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023. Agențiile pentru protecția mediului își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean. Este esențial ca această egalitate să se reflecte și la nivelul salariilor. Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții deconcentrate. Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime”, afirmă reprezentanții salariaților din cadrul APM Galați.

Conform acestora, Senatul României a luat deja măsuri pentru a corecta această injustiție, adoptând un amendament pentru eliminarea discriminării salariale. Cu toate acestea, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților (PL-x nr.67/26.02.2024), „iar nenumăratele demersuri făcute pentru obținerea drepturilor legitime ale angajaților APM au fost ignorate și respinse”.

Importanța activității celor din APM va deveni evidentă atunci când angajații își vor întrerupe activitatea și vor protesta, se arată în comunicatul sindicatului. „Proiectele finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, un obiectiv de interes național, vor avea consecințe grave. De asemenea, semnalăm posibilitatea unor sincope în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului. Încetarea altor activități esențiale și nevăzute ale angajaților din protecția mediului va afecta societatea în ansamblul său. Poate atunci va deveni evidentă importanța contribuției noastre și vom fi recunoscuți și ascultați așa cum merităm”, afirmă salariații APM Galați.

Aceștia anunță, în final, că sunt hotărâți să continue protestele, inclusiv cu o grevă generală, „pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial”.

Citit 1094 ori Ultima modificare Vineri, 17 Mai 2024 18:19

7 comentarii

  • postat de apmgl
    Sâmbătă, 18 Mai 2024 21:51
    5.13.159.***
    @pop vasile
    Fix in ograda noastra privim, in caz ca n-ai citit articolul. Dar ce-ar fi sa priveasca agentii economici in ograda lor cand vin cu documentatii facute pe genunchi si vor numai "negatii"? Habar n-aveti ce vorbiti toti parerologii care nu mai prididiti sa ne numarati pauzele de cafea.
    1
    3
  • postat de pop vasile
    Sâmbătă, 18 Mai 2024 15:17
    5.13.157.***
    sunt documentatii pentru fonduri europene care stau la mediu de UN AN SI MAI BINE. S-AU PIERDUT PROIECTE EUROPENE DIN CAUZA MEDIULUI OARE DE ASTA CERETI SALARII MAI MARI??? Va rog sa priviti mai intii in ograda voastra si apoi sa aveti pretentii. Nu amenintati agentii economici ca vor pierde fonduri
    2
    2
  • postat de macarie banu
    Sâmbătă, 18 Mai 2024 10:13
    89.137.225.***
    care activitate bre?!...aia cu pauze de cafea din ora in ora sau aia cu poker sau facebook pe calculator in timpul programului?! Oricum,cu protectia mediului nu aveti nici o legatura decat in ziua de salariu,atat cat e.V-as recomanda pe camp,in mediul agricultura,dar nu stiti sa cum si e greu.
    3
    3
  • postat de ***
    Sâmbătă, 18 Mai 2024 06:01
    81.196.188.***
    @Marius
    Stii dumneata sigur ca oamenii n-au studii si experienta in domeniu? Le-ai cerut sa le vezi calificarile? Dar e mai simplu sa te trezesti vorbind prin ziare ca sa pari interesant. Nu detii adevarul absolut, mestere, habar n-ai in ce consta munca lor.
    Cum ar fi sa te informezi mai intai?
    4
    3
  • postat de Marius
    Vineri, 17 Mai 2024 23:29
    5.13.157.***
    Daca nu va convin conditiile salariale, sporurile si toate facilitatile financiare, ar trebui sa va dati demisia si sa veniti la privat...Ah dar am uitat...in privat nu va puteti angaja ca trebuie experienta si studii si nu merge cu pile. Deci voi bugetarii, doar ca spalatori de vase ati putea....
    8
    11
  • postat de Lecityna von Wytryon
    Vineri, 17 Mai 2024 23:04
    109.166.131.***
    @Adrian: așa ești tu de viteaz și neminunat încât nu îți scrii decât prenumele? Veniturile le poți consulta pe site-ul ANI (dacă tot te dai curios), iar programul cu publicul e afișat pe site-ul instituției, pe care cu siguranță nu l-ai consultat până acuș!
    8
    8
  • postat de Adrian
    Vineri, 17 Mai 2024 18:32
    89.39.81.***
    Ne pot spune minunatii astia care luptă pentru protectia mediului care e salariul mediu cu tot cu sporuri si care este programul cu publicul?
    8
    14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.