Ziua Mondială a Refugiatului, marcată la Universitate

Ziua Mondială a Refugiatului, marcată la Universitate
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Reprezentanța Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în România, în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, organizează o ceremonie de marcare a Zilei Mondiale a Refugiaților, eveniment ce se va desfășura miercuri, 19 iunie, cu începere de la ora 10.00, în Aula Magna din strada Domnească nr. 111.

Sub sloganul "Pentru o lume în care refugiații sunt bineveniți", ceremonia din acest an vizează solidaritatea cu refugiații și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu necesitatea unei acțiuni colective pentru construirea unei societăți incluzive, care să susțină demnitatea și speranța refugiaților.

În deschiderea evenimentului, prin proiectarea unui film de scurtmetraj, publicul va fi familiarizat cu experiențele și poveștile unor refugiați. În partea a doua a acţiunii, au fost pregătite spectacole susținute de comunitățile locale de refugiați, cu muzică, dans și exprimări artistice care sărbătoresc diversitatea culturală și unitatea.

Citit 898 ori Ultima modificare Luni, 17 Iunie 2024 08:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.