O nouă ediţie "Lavanda Fest", pe Faleza Inferioară a Dunării

O nouă ediţie "Lavanda Fest", pe Faleza Inferioară a Dunării
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Multă, multă lavandă, îngheţată, limonadă şi alte delicatese dulci cu aromă de lavandă, cosmetice naturale avizate, accesorii unice şi fermecătoare, decoraţiuni de tot felul, flori şi plante aromatice la ghiveci, aranjamente florale, colţuri foto şi chiar o cabină foto inedită, dar mai ales "ceva cu lavandă". Asta li se promite gălăţenilor la noua ediţie "Lavanda Fest", care va avea loc pe Faleza Inferioară a Dunării, în perioada 21-24 iunie 2024, în intervalul orar 10,00 - 21,00.

Sub deviza "#cumparatidelaromani", "Lavanda Fest" a invitat producători de lavandă și artizani creativi din toată țara. "Producători de lavandă și alți artizani din domenii diverse vor veni din toată țara: Timișoara, București, Constanța, Brăila, Craiova, Galați, Giurgiu, Brașov, Vrancea, Bacău și se vor aduna într-un singur loc: Faleza Inferioară a Dunării - Galați! Vei întâlni și alți mici creatori de lucruri faine, artizani locali, majoritatea având și câte un sortiment de «ceva cu lavandă», așa cum te-am obișnuit deja la fiecare ediție de până acum", promit organizatorii, în evenimentul creat pe Facebook.

Printre surprizele pregătite se numără un salon de înfrumuseţare pentru copii, unde cei mici se vor bucura de picturi pe faţă, tatuaje temporare şi își pot aplica șuvițe strălucitoare în păr, dar şi o reprezentaţie Teo Magic Show.

Citit 4011 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2024 19:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.