Surpare pe strada Navelor, în zona Spicu (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Surpare pe strada Navelor, în zona Spicu (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

O ditamai surparea marchează strada Navelor în zona Spicu, chiar pe locurile de parcare din dreptul uneia dintre cele mai frecventate terase de cafenea din zonă.

Deocamdată, perimetrul din jurul gropii a fost restricţionat de către Primăria municipiului Galaţi, care încearcă să afle cauzele care au dus la producerea acestui accident de teren.

Accidentul de teren a fost cât pe-aci să facă „victime”. Potrivit imaginilor postate pe grupul Sesizări (Primăria Galaţi) de pe Facebook, carosabilul s-a surpat chiar sub roata unui autoturism parcat regulamentar acolo, înghiţind-o. „Asfaltare de calitate! Bravo!”, este mesajul cetăţeanului care a surprins momentul surpării.

Deşi s-a "născut" marţi, 18 iunie 2024, groapa stă în continuare mare şi căscată în soare, chiar dacă un amplu perimetru din jur a fost restricţionat.

„Surparea de pe strada Navelor a fost semnalizată, iar la această dată se fac verificări în vederea identificării cauzelor care au determinat acest accident de teren așa încât să se poată interveni pentru remediere”, ne-a comunicat, la solicitarea noastră, Compartimentul de Presă al Primăriei Galaţi.

 

Citit 3096 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2024 10:31

7 comentarii

  • postat de comunismul
    Sâmbătă, 22 Iunie 2024 14:27
    5.13.209.***
    si o sa te tot faca gauri! se surpa de tot orasul asta! zace tot in comunism in continuare!
    0
    0
  • Joi, 20 Iunie 2024 17:57
    89.39.81.***
    Asfaltul s a " lasat " si pe aleia care pleca din Brailei si intra in Mazepa I. Adancitura masoara circa 20 de cm. Este acolo de circa un an, dar nimeni de la Apa canal nu a vazut o. Probabil ca or s o vada cand va cadea un autovehicul in ea.
    3
    17
  • postat de Carmen
    Joi, 20 Iunie 2024 16:58
    86.124.202.***
    poate ca acum gasesc si motivul pentru care de un an nu este presiune la apa in toata zona. De la etajul 3 in sus e o provocare mare sa faci orice treaba pentru care ai nevoie de apa. Dupa nenumarate reclamatii la Apa Canal am aflat "pe surse" ca e o pierdere pe undeva dar nu se gaseste locul.
    1
    15
  • postat de gigel
    Joi, 20 Iunie 2024 12:29
    188.26.125.***
    CUM? IN GALATI? APA CANAL? NU 'EZISTA' ASA CEVA ,ESTE "FACHE" ,ACUM A INCEPUT MUNCA SI OPOZITIA . SCARBA, SILA SI MOSI LA VOT . BRAVOOOO FOSILELE ,DUPA VOT PRIMITI 1 LEU IN PLUS LA PENSIE .
    9
    32
  • postat de Gigel
    Joi, 20 Iunie 2024 11:48
    5.13.176.***
    Cum mai spuneam, nu banii dati pe lucrare deranjeaza cat calitatea acestor lucrari.Ca banii oricum sunt multi.
    3
    37
  • postat de Ro
    Joi, 20 Iunie 2024 10:48
    5.13.147.***
    "Eveniment"? Nu-i nici un eveniment. Este vorba de "calitatea" unei lucrari efectuate doar cu cativa ani inainte. Tot ce se ingroapa nu vede nimeni. A subventionat primaria firma care raspunde de aceste lucrari? Atunci sa fie amendati toti cei implicati. Banii publici nu sunt pentru incompetenti.
    5
    42
  • postat de Brighila Costica
    Joi, 20 Iunie 2024 10:47
    89.136.231.***
    Nu e prima dată când se surpă strada în acea zonă...totul a început odată cu așa zisă „modernizare”a zonei respective când a fost afectată structura (terasamentul) străzii Navelor...!
    6
    35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.