Jandarmeria este în alertă în următoarele trei zile

Jandarmeria este în alertă în următoarele trei zile
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Patru competiții sportive și serbările de Moș Nicolae din Grădina Publică necesită o concentrație mare a forțelor de ordine necesare menținerii siguranței publice în oraș și nu numai.

Jandarmeria Galați a alocat pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 300 de militari care vor constitui echipajele dislocate la meciurile de volei, baschet, hochei și fotbal planificate pentru acest sfârșit de săptămână și în Grădina Publică.

Pentru ca sfârșitul de săptămână să nu le aducă neplăceri celor care vor vrea să participe la manifestările publice, jandarmii le recomandă să fie prudenți și să nu își rezolve singuri conflictele, ci să ceară ajutor fie echipajelor din teren, fie sunând la 112.

”Recomandăm participanților la manifestările care au loc în spațiul public să nu se implice în incidente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să se delimiteze de orice formă de violență fizică sau verbală ce ar putea conduce la manifestări violente, să respecte indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul în care sunt însoțiți de copii, să le acorde o atenție deosebită, deoarece se pot rătăci cu ușurință și să acorde atenție bunurilor personale”, au punctat reprezentanții Jandarmeriei Galați.

Citit 4234 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2024 15:39

1 comentariu

  • postat de albu
    Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 00:43
    89.136.186.***
    Am fost la sarbatorile orasului in gradina publica si acolo tiganii mi-au furat portofelul cu bani si acte ! Merg prin multime si fura ! Politia nu au cum sa ii prinda decat daca ii prind pe loc acolo si vad fapta!
    0
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.