Punct prețios pentru gălățeni: Oțelul - Rapid 1-1

Punct prețios pentru gălățeni: Oțelul - Rapid 1-1
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Oțelul a reușit să scoată un punct din disputa cu un adversar care luptă pentru un obiectiv mult mai îndrăzneț, ceea ce poate reprezenta un bonus în calculele pentru evitarea retrogradării.

Frigul aprig de sâmbătă seară n-a contat pentru cei mai bine de 6.000 de gălățeni care au ținut morțiș să-și susțină favoriții de pe stadion. Iar răsplata Oțelului a fost pe măsură pentru fanii săi, bucuroși la final că au plecat acasă cu satisfacția unui punct obținut.

Meciul a fost înclinat ca număr de ocazii în favoarea Rapidului, echipă ce n-avea voie să scape puncte într-un astfel de joc. Presiunea mizei și-a spus cuvântul în multe momente de joc, iar prima astfel de victimă a fost Koljici, proaspăt transferat de rapidiști, care a ratat singur cu poarta goală - la cea mai mare ocazie din prima repriză. Prima parte a fost echilibrată de gălățeni prin câteva contraatacuri, dar Tănasă și Maciel au fost neinspirați la finalizare.

Rapid a crescut intensitatea de joc în repriza secundă, când numărul ocaziilor la poarta lui Dur-Bozoancă a crescut pe măsură ce se scurgeau minutele. Petrila a reușit să deschidă scorul pentru bucureșteni, iar soarta partidei părea jucată deja la 0-1 (min. 74). Burcă mutase inspirat între timp, cu Bourard, Burcea și Rus, intrați pe teren mai bine decât cei înlocuiți, Roșu, Bani și Maftei. Iar pe fondul unei retrageri a echipei lui Șumudică, jucătorii Oțelului au îndrăznit mai mult. A venit egalarea la o centrare a lui Maciel în careu, care l-a găsit pe Miguel Silva la colțul lung. Fundașul stânga a reușit să marcheze pentru 1-1 (min. 84), fiind la primul său gol în tricoul roș-alb-albaștrilor. Pe final, gălățenii au mai încercat câteva contraatacuri, ce l-a adus pe Maciel în postură de singur cu portarul, dar Aioanei a închis bine unghiul și l-a blocat pe portughezul din atacul Oțelului.

Antrenorul Ovidiu Burcă a trimis în teren următoarea formulă de joc: Dur-Bozoancă - Maftei ('72 Rus), Cisse, Stevanovici, Miguel Silva - Roșu ('60 Bourard), Joao Lameira, Teles - Bani ('60 Burcea), Maciel, Tănasă.

Una peste alta, a fost un meci viu disputat, plin de suspans și cu un final fericit pentru formația gazdă. Oțelul mai pune un punct în clasament, ajungând la 29, după 26 de partide disputate din sezonul regulat.

În următoarea etapă, gălățenii se vor deplasa la CSU Craiova, vineri, 14 februarie.

Citit 2971 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Februarie 2025 21:20

11 comentarii

  • postat de Mulțumim ca ai avut spirit sa pleci cu bani mulți...
    Duminică, 09 Februarie 2025 16:26
    173.245.207.***
    Mulțime d. M. Ai realizat ca ai creat o echipa și ai distru-o.. De ce vicii, multe viciii iar pierzi pe vicii. Doar din club știu ce se intimpla la v. D. Dilaila. Mulțumim dar nu te mai apropia de no.
    9
    0
  • postat de hai otelul
    Duminică, 09 Februarie 2025 15:58
    128.127.118.***
    meci de meci sint fan m. silva. e un baiat extraordinar...cred ca il ia becali. bani pentru otelul...
    4
    4
  • postat de hai otelul
    Duminică, 09 Februarie 2025 15:56
    128.127.118.***
    nu sint antrenor. doamne fereste...da eu il vad pe m.siva virf pina vine unu virf. rus fundas stinga. cred ca silva a pierdut timp fiind fundas stinga...e tehnic, are fizic si ambitie. o da in ate...
    2
    6
  • postat de Otelul Galați, Strajerii Moldovei!
    Duminică, 09 Februarie 2025 13:06
    86.120.239.***
    Ole, ole, Miguel Silva, asta e!
    Legiunea portugheza s-a "lipit" iar la gol! Bravo băieți, bravo Oțelul!
    0
    11
  • postat de Florin
    Duminică, 09 Februarie 2025 11:12
    5.13.177.***
    Nu putem să spunem decît OLE OLE, MULȚUMIM OȚELULE,OLE OLE , MULȚUMIM OVIDIULE!! Felicitări pt tot ce faceți și veți face! Hai și cu Craiova și U CJ și ne revenim! Vă iubim orice ar fi!!
    0
    12
  • postat de Ionuț
    Duminică, 09 Februarie 2025 10:31
    178.138.97.***
    Un meci foarte frumos, cu un rezultat meritat. Păcat că jucăm mereu cu 2,3 jucători foarte slabi. Bani,Roșu, Tănase... Burcă ar trebui să vadă că nu poți să construiești de la portar prin Cisse
    1
    8
  • postat de Relu
    Duminică, 09 Februarie 2025 09:53
    173.245.207.***
    Niciun cuvintel de la cond. clubului
    despre prezenta infractorului Corsicanu in trib oficiala
    Galeria noastra evacuata in timp ce galeria lor au avut acces
    cu petarde si tot felul de mat inflamabile.
    0
    6
  • postat de Dan
    Duminică, 09 Februarie 2025 09:47
    89.136.187.***
    Ne-au refuzat o lovitura de la 11 m pentru un hent clar ca lumina zilei.
    Conducerea clubului nu vb despre asta
    In schimb stie sa-l onoreze pe Corsicanu cu prezenta in trib. oficiala
    Rusine!
    0
    9
  • postat de Mimi
    Duminică, 09 Februarie 2025 08:34
    109.166.137.***
    BRAVOOOO BAIETII LUI OVI,FELICITARI SI LA CRAIOVA VA ASTEPAM CU SURPRIZE. HAI OTELUL
    0
    10
  • postat de Sportul de masa de joc
    Duminică, 09 Februarie 2025 07:46
    5.13.158.***
    Da' la amiaza, cand e mai cald si lumina naturala, ce se intampla? Nu se poate juca fotbal? Era ocupat stadionul? Fotbalul e joc de noapte? Sportivii au toti program de cluburi de noapte?
    4
    4
  • postat de Ionel
    Duminică, 09 Februarie 2025 04:58
    5.13.222.***
    Tanase si vreo catva ar mai trebuie finisati la stilul lor de joc, in general a fost un meci bun , se vede ca ceva sa schimbat in stilul de joc, totul depinde de ei sa nu piarda mingile aiurea ,
    0
    13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.