De câteva zile, muncitorii care modernizează strada Domnească au o misiune în plus, să amenajeze un nou amplasament pentru stația de transport public local de la Parfumul Teilor. După cum ne-a confirmat Compartimentul de Presă al Primăriei Galaţi, stația se va muta din actualul loc câțiva metri mai la sud. Mai exact, în zona părculețului de la Parfumul Teilor. Aici trebuie adus panoul electronic informativ și, desigur, refugiul de călători.
Conform autorităților, această mutare ar fi în beneficiul cetățenilor și pentru accesibilitatea la transportul public local.
Gura târgului spune, însă, că, de fapt, mutarea ar fi fost solicitată de către noul proprietar al imobilului de pe strada Domnească nr. 70 - Casa "Auschnitt" pentru iubitorii patrimoniului istoric al orașului, cunoscut de gălăţeni ca "Sidney", "Casino" sau "Monarch". Ce-i drept, amplasamentul actual al stației se află în zona mai multor proprietăți private - localuri, care își doresc mai multă accesibilitate și vizibilitate, nu oprirea mijloacelor de transport și staționarea călătorilor în dreptul lor.