Lanţul de supermarketuri Lidl a anunţat deschiderea a patru noi magazine, dintre care unul va fi în Galaţi. Inaugurarea noilor magazine va avea loc joi, 27 februarie.
Noul magazin din municipiul Galați este situat pe strada Traian nr. 397, în Centrul Comercial "Traian", are o suprafață de vânzare de circa 1.100 metri pătraţi și dispune de 59 locuri de parcare. Programul de funcționare va fi de luni până sâmbătă între orele 7.00 și 22.00, iar duminică între 8.00 și 20.00.
Celelalte magazine noi se vor deschide în Ploiești, Câmpina şi Bolintin-Vale. Cele patru magazine vor asigura 95 de noi locuri de muncă.