Poliția Română a adus în țară, săptămâna trecută, cinci persoane pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
Printre cei cinci extrădaţi s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 45 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a fost adus din Italia, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, au fost aduşi în țară din Italia şi Franţa bărbaţi din judeţele Mureş, Vaslui, Mehedinţi şi Dolj, urmăriţi internațional pentru trafic de droguri de risc, tâlhărie, infracțiuni la regimul rutier şi lovire sau alte violenţe. Aceştia au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an şi patru ani și 6 luni.
Toţi cei în cauză au ajuns la unitățile de detenție, în vederea executării pedepselor.