S-a dat alarma la magazinul Profi din Micro 18 după ce, în această după-amiază, depozitul punctului comercial a luat foc. Angajații aflați în acel moment în incintă au reușit să fugă în stradă, astfel că nicio persoană nu a avut de suferit din cauza flăcărilor, dar mai ales a dejagărilor mari de fum.
La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere de la ISU Galați, o autoscară, echipaje de SMURD și Ambulanță pentru a acorda, la nevoie, primul ajutor.
La această oră, pompierii intervin pentru stingerea incendiului și susțin că nu există pericol ca acesta să se extindă. Urmează ca la finalul intervenției să fie stabilită cauza și intinderea pagubelor.