"Joc voios de românaş", dansuri populare pentru cei mici (GALERIE FOTO)

"Joc voios de românaş", dansuri populare pentru cei mici (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Miercuri, 18 iunie, Festivalul „Joc voios de românaș”, aflat la a doua ediție, a reunit, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, 19 formații de dans, însumând peste 400 de copii - elevi și preșcolari - proveniți din 11 grădinițe și trei școli din județul Galați.

Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Galați, Grădinița cu Program Prelungit „Motanul Încălțat”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 și Asociația „Doinița Covurluiului”, a fost un adevărat omagiu adus tradițiilor românești și muncii dedicate a cadrelor didactice.

După cum ne-a relatat inspectoarea pentru învăţământul preşcolar prof. Mihaela Dobrin, festivalul a reprezentat punctul culminant al unui proiect amplu, derulat pe parcursul anului școlar, în cadrul căruia cadrele didactice participante au beneficiat de sesiuni de formare susținute de coregrafii Ion și Mihaela Horujenco. Acestea au avut ca scop transmiterea competențelor de bază în dansul popular, adaptate vârstei copiilor, dar și cultivarea respectului și dragostei față de valorile culturale autentice ale zonei etnografice Covurlui.

Pe scena festivalului, micii dansatori, dar şi profesoarele lor, au evoluat cu emoție și entuziasm, prezentând suite coregrafice ce au inclus jocuri tradiționale precum „Sălcioara”, „Arnăuțeasca”, „Hora de la Cosmești”, „Ceasul”, „Rața”, „Studențeasca” și „Alunelul”. Bucuria și energia transmisă de copii au fost răsplătite din plin cu ropote de aplauze, diplome și mici premii simbolice, menite să le recunoască efortul și implicarea.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, de sărbătoare, în care tradiția a fost nu doar pusă în valoare, ci și transmisă mai departe, prin pași voioși de românaș, spre generațiile viitoare.

Felicitări tuturor!

Galerie de imagini

Citit 1159 ori Ultima modificare Joi, 19 Iunie 2025 14:46

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro