A opta zi de proteste a profesorilor, la București

A opta zi de proteste a profesorilor, la București
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

„Nu cedăm!” Cadrele didactice din toată țara s-au ținut de cuvânt și se află deja de opt zile la proteste, în fața Ministerului Educației și Cercetării din București, în speranța că cineva va sta de vorbă cu ei. Din sursele noastre am aflat că în cele două ore de pichetare, cât cadrele didactice s-au aflat în fața instituției, nimeni nu a intrat și nu ieșit din clădirea în care își desfășoară activitatea angajații Ministerului Educației, nu e nimeni. „Demisia! Ieși afară să vorbim de școală! Ministru mincinos, jos, jos. Jos!” sunt doar câteva dintre sloganurile pe care cei peste 300 de profesori le-au strigat preț de câteva ore, zile la rând.  

"Nu cedăm! Vom bloca începutul de an școlar!"

Sunt promisiunile pe care reprezentanții celor trei sindicate din învățământ le transmit tuturor, ministrului, guvernului Bolojan și chiar părinților și elevilor care deja au început să se pregătească pentru un nou an școlar. De partea cealaltă însă, ministrul Daniel David, cel care se face răspunzător de haosul creat în învățământ, pare surd și orb, nici nu vede ce se întâmplă sub geamul de la biroul său și nici nu aude strigătele disperate ale cadrelor didactice, care de mai bine de o săptămână bat, zi de zi, dis de dimineață, drumul până în Capitală.  

Lumi paralele 

Deși reprezentanții sindicatelor din învățământ au mers joi, în timpul protestelor din capitală, spre sediile partidelor politice aflate la guvernare și au transmis acestora că doresc abrogarea noii legi a educației, „Legea Bolojan”, în școli au fost transmise deja metodologiile de organizare a unităților de învățământ și procedura de constituire a normei didactice de predare pentru anul școlar 2025-2026, iar imediat ce acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial (menționăm că joi, 7.08.2025, ele au pornit deja spre publicare) vor fi puse în practică în fiecare unitate de învățământ în parte. Până atunci însă, profesorii vor continua zilnic seria protestelor din Capitală, din fața Ministerului Educației și Cercetării și nu vor ceda până când Daniel David nu își va da demisia, iar noua lege nu va fi abrogată.

Citit 862 ori Ultima modificare Vineri, 08 August 2025 13:21

2 comentarii

  • postat de paloma
    Vineri, 08 August 2025 14:27
    86.124.202.***
    La munca !!! Suntem tara cu cei mai multi analfabeti functionali !!!
    1
    0
  • postat de Mario
    Vineri, 08 August 2025 14:07
    89.137.136.***
    Ăștia vor să distrugă și învățământul, în rest au cam distrus tot ce mai functiona cât de cât,este incredibil unde s a ajuns în țara asta cu batjocura
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.