Autocar cu alcool şi ţigări de contrabandă, oprit la frontieră

Autocar cu alcool şi ţigări de contrabandă, oprit la frontieră
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, ascunse și nedeclarate, mai multe bunuri accizabile.

Potrivit prutătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, subcomisar George Radu, pe 21 august a.c., în jurul orei 05,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 31 ani, care conducea un autocar înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră şi vameşii au făcut un control amănunţit atât al mijlocului de transport, cât şi al bagajelor transportate, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, în compartimentul bagaje al autocarului, cantitatea de 38 litri de alcool (cognac) și țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. Persoana a declarat că produsele îi aparțin și erau destinate consumului propriu. 

Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile accizabile, în valoare totală de 3.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Galerie de imagini

Citit 242 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2025 13:27

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro