Rugăciune pentru pace la Catedrala Arhiepiscopală

Rugăciune pentru pace la Catedrala Arhiepiscopală
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din municipiul Galați. 

În cadrul slujbei, aflăm de la părintele Rareş Bucur, au fost rostite cereri speciale şi rugăciuni pentru pacea între oameni şi între popoare. La momentul cuvenit, mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, capitolul 18, versetele de la 23 la 35, în care este relatată pilda datornicului nemilostiv.

Ierarhul Dunării de Jos a arătat că Mântuitorul nostru Iisus Hristos foloseşte parabola aceasta pentru a arăta, pe de o parte, cât de bun este Dumnezeu cu oamenii şi cât de mult poate ierta El, pe de altă parte, cât de răi sunt oamenii unii cu alţii şi cât de greu iartă puţina greşeală a semenilor lor.

La final, toți credincioșii prezenți la slujbă au fost binecuvântați de ierarhul locului.

Citit 282 ori Ultima modificare Luni, 25 August 2025 19:41

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro