UPDATE ora 8,50: A fost finalizată intervenția la locul incendiului care a distrus o construcție de mari dimensiuni. Pompierii cred ca incendiul a pornit din interior, în sensul că cineva aflat în incinta imobilului ar fi umblat cu focul, care s-a extins rapid la toată construcția.
”Interventia a fost finalizată în urmă cu puțin timp. A ars o anexă din lemn, cu o suprafață de 400 mp. Cauza probabilă de incendiu este focul deschis în spaţii închise”, au anunțat reprezentanții ISU Galați, fără a specifica dacă ”focul deschis în spații închise” a fost rezultatul unei neglijențe sau dacă au găsit indicii ale unei acțiuni intenționate.
A fost alertă maximă în această dimineață, după ce, la primele ore, un incendiu extrem de violent a izbucnit lângă fostul Parc CFR, pe strada Ciobanului.
Alături de locul de agrement recent reabilitat și în zona care în ultimii ani s-a dezvoltat sub aspectul investițiilor imobiliare, fostele barăci în care stăteau muncitorii ce lucrau la tunel, actualmente aflate în administrarea Tunele SA, au luat foc, din cauze ce urmează a fi stabilite.
Flăcările necontrolate riscau să se extindă la vecinătăți, astfel că în zonă au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, care în prima fază au acționat pentru limitarea și localizarea focului.
Operațiunea este în desfășurare și la această oră, pompierii lucrând la stabilirea posibilelor circumstanțe care au provocat dezastrul.