Dansatorii Ansamblului „Olympos” au cucerit Grecia

Dansatorii Ansamblului „Olympos” au cucerit Grecia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dansuri din regiunea Tracia și din insula Samos au prezentat, pe scena Festivalului Elenismului din România, componenţii Ansamblurilor Artistice „Olympos” și, respectiv, „Olympos Jr.”. Tinerii au reprezentat Comunitatea Elenă din Galați, alături de președintele Rodoclia Zamfiropol.

Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, în perioada 8-12 octombrie 2025, la Asprovalta și Stavros (Grecia) s-a desfășurat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Elenismului din România. Inițiat și finanțat de Uniunea Elenă din România, cofinanțat de Ministerul Culturii și organizat, în Grecia, sub egida Ambasadei României în Republica Elenă, Festivalul Elenismului a adunat pe aceeași scenă sute de dansatori de dans tradițional grecesc din toată România.

Imagini de la evenimentul în care comunitatea elenă a încântat publicul prin ansamblurile sale de dansuri tradiționale, pline de ritm și culoare, au fost difuzate luni, la TVR1, în cadrul emisiunii „Kalimera”.

„Pentru ambele ansambluri a fost o onoare să ne aflăm pe scena Festivalului Elenismului, dar și o mare bucurie să ne întâlnim cu prietenii și colegii noștri din țară. Mulțumim domnului Dragoş-Gabriel Zisopol şi Uniunii Elene din România pentru că ne aduc mereu împreună și ne oferă oportunitatea să facem ceea ce iubim atât de mult”, au transmis dansatorii seniori și juniori ai Olympos Galați.

Citit 669 ori Ultima modificare Vineri, 17 Octombrie 2025 10:15

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro