Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” a fost selectat în cadrul apelului organizat de proiectul „Shore”, finanțat de Uniunea Europeană (UE), și va primi suma de 9.980 de euro pentru a implementa un proiect privind conservarea biodiversității în ape, pescuitul și acvacultura, poluarea cu materiale plastice și microplastice, obținerea apei potabile.
Proiectul prevede o abordare aplicată a educației ecologice, centrată pe Dunăre, un adevărat laborator de învățare. Scopul său este de a forma elevi responsabili din punct de vedere ecologic. Proiectul va implica 380 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani din școală, opt profesori, părinți, ONG-uri, instituții partenere. Activitățile sunt diverse și au la bază observații pe malurile Dunării și în Parcul Natural „Insula Mică a Brăilei”, vizite la facultăți și muzee, analize fizico-chimice ale apei Dunării, ateliere de artizanat, activități STEAM, campanii de ecologizare, jocuri, formarea de ghizi ecologici, ocazie cu care elevii învață despre importanța strategică a Dunării, cauzele care afectează apele și biodiversitatea acesteia. Elevii vor desfășura activități practice și de teren, vor derula campanii de sensibilizare în comunitatea locală pentru a crește responsabilitatea oamenilor în ceea ce privește protejarea biodiversității din bazinul fluviului Dunărea.
„Shore” este un proiect finanțat de Horizon Europe, parte a Mission Ocean & Waters, care vizează îmbunătățirea cunoștințelor despre oceane și apă ale elevilor și profesorilor din învățământul primar și secundar, prin împuternicirea tinerilor să devină agenți ai schimbării și cetățeni ecologici. Este susținut de un consorțiu format din 15 parteneri și condus de Universitatea Tehnică Yildiz (Turcia). Pe durata sa de trei ani, „Shore” va sprijini până la 100 de proiecte ale școlilor, prin intermediul a trei apeluri, cu un buget total de 900.000 de euro. Pe lângă acordarea de granturi, „Shore” servește ca un centru de resurse și o punte de legătură între cercetători, comunitățile locale și școlile din zonele regionale vizate (Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană, Rinul și Dunărea).

