Meteorologii estimează că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până spre sfârşitul anului, inclusiv de Crăciun. La începutul lunii ianuarie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice intervalului, potrivit meteorologilor, care au publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Astfel, în săptămâna 15-22 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, cu o abatere pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
În săptămâna 22-29 decembrie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 29 decembrie - 5 ianuarie, temperatura medie va avea valori apropiate de cele normale, la nivelul întregii ţări, iar regimul pluviometric va fi, de asemenea, apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a teritoriului.
În săptămâna 5-12 ianuarie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice, pe întreg teritoriul României, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor excedentară în regiunile sudice.

