Doi tineri din Corod au fost răniți după ce ATV-ul cu care se plimbau prin sat s-a oprit într-un gard.
Accidentul s-a petrecut pe o stradă din comună, la cârma vehiculului aflându-se un tânăr de 22 de ani. La un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei, acesta ar fi pierdut controlul direcției, a ieșit de pe carosabil și a intrat în gardul unui imobil.
Atât el, cât și un prieten în vârstă de 20 de ani, pasager pe ATV, au suferit leziuni și au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii nu au avut vești bune pentru conducătorul ATV-ului, deoarece, la verificări, au descoperit că acesta era posesor de permis de conducere, obligatoriu pentru ATV, dar că dreptul de a conduce îi fusese suspendat, ca efect al unei abateri anterioare.
De asemenea, ATV-ul cu care se plimbase prin sat nu figura ca înregistrat. Drept urmare, tânărul s-a ales, de data aceasta, cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

