Ghinion! Strada Domnească dă iar semne de tasare

Ghinion! Strada Domnească dă iar semne de tasare
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Se pare că „fragilitatea” asfaltului de pe strada Domnească, cel puţin în zona canalizărilor, este una cronică, nu accidentală. Ne referim, desigur, la segmentul recent modernizat, care, pentru a doua oară în acest an, dă semne de surpare!

Aşa cum puteţi observa din imaginea pe care am surprins-o, carosabilul s-a fisurat şi măcinat chiar pe linia continuă, iar tasarea începe să devină evidentă. Mai ales că traficul intens şi greutatea troleibuzelor sau a autobuzelor poate pune la încercare o zonă instabilă aflată în evoluție.

Desigur, am semnalat situaţia reprezentanţilor Primăriei Galaţi, încă de marţi, 28 aprilie. Ni s-a transmis că a fost notificat constructorul, lucrarea fiind încă în garanție.

Rămâne de văzut cât de repede se va interveni și ce lucrări vor fi necesare.

Citit 1685 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Aprilie 2026 14:35

10 comentarii

  • postat de IULIAN
    Joi, 30 Aprilie 2026 19:13
    89.137.30.***
    Deci pe malul stâng al Dunării e faleză geografic vorbind, care se tasează(imposibil).Pe malul drept al Dunării a fost microdeltă secată „de” și totuși nimănui nu-i pasă.cică insula aparține de Tulcea
    0
    0
  • postat de paloma
    Joi, 30 Aprilie 2026 17:31
    86.124.200.***
    Statistica verificata : Tot orasul se taseaza !!!...
    0
    2
  • postat de Quaestio
    Joi, 30 Aprilie 2026 13:57
    86.124.202.***
    O stabilitatea/fundatie o dadea vechiul beton a lu' Ceausescu. El a fost spart/inlaturat si inlocuit cu pietris/nisip .
    Lucrarea arata Bine temporar ->trebuie reparata-> alti bani.
    Reteta de Partid.
    1
    5
  • postat de magis
    Joi, 30 Aprilie 2026 13:01
    89.121.200.***
    Pe langa asta, primaria chiar nu vede "capcanele" de pe Cosbuc, lasate nesemnalizate? Nici politia? Cand vreun sofer isi va rupe roata in capcanele Tancradului, cine va fi bun de plata?
    1
    10
  • postat de adygl
    Joi, 30 Aprilie 2026 09:09
    92.86.16.***
    Sa se laude Puchi si cu astfel de lucrari.
    1
    14
  • postat de alex
    Joi, 30 Aprilie 2026 08:48
    86.120.137.***
    Stai ca iese acum Ionut cu declaratii si spune ca nu sunt ei de vina ca orasul este situat pe sol moale. :)))
    Asta a fost explicatia lui cand s-a tasat centura proaspat renovata.:))))
    2
    15
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Joi, 30 Aprilie 2026 08:42
    128.127.119.***
    DA CE MĂ AU TERMINAT LUCRĂRILE PE DOMNEASCĂ?CÂND?
    2
    11
  • postat de Un observator
    Joi, 30 Aprilie 2026 06:12
    95.76.59.***
    Si cand te gandesti ca zona a fost decopertata pana la stratul de baza..... Calitate, ce mai!
    2
    17
  • postat de magis
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 19:24
    86.124.200.***
    Sunt o gramada de guri de canal in halul asta in oras, ignorate de primarie si de presa.
    2
    38
  • postat de Dani
    Miercuri, 29 Aprilie 2026 17:50
    86.124.202.***
    O lucrare în bătaie de joc ! Denivelări in asfalt și canalizări care se surpa și nu sunt la nivel !
    2
    39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.