Încrezătoare, plină de energie şi zâmbitoare, aşa a păşit gălăţeanca Alexandra Căpitănescu pe covorul turcoaz, la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision Song Contest din Austria, în timp ce susţinătorii şi fanii îi scandau numele! Evenimentul a avut loc duminică seara, între Burgtheater și celebra piață a Primăriei din Viena.
Potrivit TVR Info, cele 35 de delegații, printre care și cea a României, au fost întâmpinate de mascota de anul acesta, numită Auri, un joc de cuvinte între metalul prețios și numele țării gazdă. Defilarea s-a făcut în ordine alfabetică, iar țara gazdă, Austria, a venit ultima în fața publicului și a presei, în semn de respect pentru invitați.
Delegaţia României a fost salutată inclusiv în limba română de prezentatorii ceremoniei. Urmăritorii au putut afla că ţara noastră revine pe scena competiţiei Eurovision după câţiva ani de absenţă, asemenea Moldovei şi Bulgariei.
Prezentatorii au dezvăluit că Alexandra studiază Fizica medicală în Bucureşti, drept pentru care au catalogat drept „amuzantă” combinaţia cu muzica.
Gazdele s-au referit şi la controversele generate de piesa Alexandrei Căpitănescu şi au precizat că „Choke Me” este o metaforă. Că „sufocarea” se referă, de fapt, la presiunea emoțională, la neliniştea interioară, la vulnerabilitate, la nevoia de eliberare şi la iubirea de sine.
Prezentatorii au amintit că România nu a câştigat niciodată Eurovision Song Contest, dar că a ajuns de două ori pe locul al treilea. Şi au punctat că există mult potenţial! Iar Alexandra şi trupa ei îl au din plin!
La final, au glumit pe seama ţinutei spectaculoase pe care o purta Alexandra, întrebând dacă rochia ei include… protecție împotriva țânțarilor. Aluzie la voalul care o acoperea.
Intervievată, Alexandra a mărturisit cât de entuziasmată este de participarea la Eurovision şi că vrea să se bucure alături de colegii ei de această experienţă. A mulţumit public pentru susţinere şi a reamintit că va urca pe scenă în cea de-a doua semifinală, din 14 mai 2026.

