Astăzi, 18 iulie, începând cu ora 18:30, pe Stadionul Oțelul se va disputa partida de fotbal dintre echipele Oțelul Galați și CFR Cluj, în etapa 1 a sezonului regulat din Superliga României 2026–2027.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.
Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 16:30. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului să sosească din timp la porțile de acces în arena sportivă. Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și a altor obiecte interzise.
Recomandări pentru spectatori: respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor; evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică; nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei; este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență; este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

