Efectul Boldea - FACEŢI CURĂŢENIE!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Efectul Boldea - FACEŢI CURĂŢENIE!
Citaţia trimisă de DNA ieri lui Mihail Boldea a inflamat spiritele în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Afacerea Boldea atrage cel puţin două consecinţe: necesitatea unei curăţenii la nivelul Palatului de Justiţie şi deschiderea unuia dintre cele mai mari dosare ale ultimilor ani: afacerea Aviasan

Afacerea Boldea deschide la Galaţi o discuţie mai amplă decât simpla cercetare a unui avocat-deputat într-un caz de crimă organizată. Este vorba despre problemele grave cu care se confruntă întreg sistemul de justiţie local, aspecte despre care toată lumea vorbeşte dar pe care nimeni nu a avut curajul să le expună şi, împlicit, să le regleze. Asta până acum, din câte se pare.

Efectul 1: Palatul de Justiţie

Aşa cum reiese din referatul DIICOT prin care se cerea ridicarea imunităţii parlamentarului şi din motivarea deciziei de arestare a celor şase din „lotul Boldea”, ancheta în cazul Boldea scoate la iveală o caracatiţă care îşi întinde tentaculele la aproape orice nivel. O întreagă listă de nume ale unor avocaţi, grefieri, simpli funcţionari, judecători, alături de alte persoane publice din Galaţi, apar în documentele procurorilor. Mulţi dintre aceştia au fost deja convocaţi la DIICOT, unde „au dat cu subsemnatul”. Tocmai de aceea, este necesar ca, odată cu acest caz, să se facă şi mult aşteptata curăţenie în justiţia gălăţeană. O cer cititorii noştri, o cere opinia publică în general şi, nu în ultimul rând, o cer toţi oamenii oneşti din sistemul asupra căruia planează acum nenumărate suspiciuni. Breasla magistraţilor este singura în măsură ca, pe lângă ancheta procurorilor, să ia atitudine şi să încerce să cureţe propria ogradă.

Teamă şi vorbe pe la colţuri

În ultimele zile, mai exact de vineri încoace, la Palatul de Justiţie a fost agitaţie mare. Pe holurile clădirii de pe strada Brăilei s-a discutat încontinuu despre iminenta arestare a avocatului Mihail Boldea şi mai ales despre efectele pe care ancheta procurorilor DIICOT le-ar putea avea asupra multor nume importante din Palatul de Justiţie. Şi nu numai. Se vorbeşte întruna despre dosarele în care a fost implicat cabinetul lui Mihail Boldea, despre avocaţii care i-au fost parteneri de-a lungul timpului şi mai ales despre o serie de judecători care ar fi dat soluţii favorabile în speţe în care era implicat avocatul-deputat. De asemenea, mulţi se aşteaptă ca ancheta procurorilor, fie ei de la DIICOT, fie de la DNA, să se răsfrângă şi asupra unora dintre persoanele apropiate lui Mihail Boldea din Palatul de Justiţie.

Efectul 2: Afacerea Aviasan

De altfel, elementul care a tulburat şi mai mult apele în rândul magistraţilor este implicarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ancheta Boldea. Oarecum surprinzător, ieri dimineaţă, în jurul orei 7,00, Mihail Boldea a primit o citaţie din partea DNA. Spunem surprinzător pentru că până în acel moment se ştia că ancheta aparţine celor de la DIICOT, care se ocupă cu crima organizată, iar din referatul procurorilor acestei instituţii nu reieşea că ar fi vorba şi despre acte de corupţie care să necesite intervenţia procurorilor de la „anticorupţie”. Citaţia a fost lăsată în poştă de către două persoane care nu au dorit să ofere detalii, dar surse judiciare au confirmat ulterior că procurorii DNA îl aşteaptă, la rândul lor, pe Mihail Boldea. De unde şi până unde apare DNA în toată această ecuaţie? Ei bine, surse care au dorit să îşi păstreze deocamdată anonimatul susţin că cei de la „anticorupţie” urmează să declanşeze cel mai mare scandal din ultimii ani la Galaţi, afacerea Aviasan, lucru pe care Viaţa liberă l-a anticipat în urmă cu câteva zile. Este vorba despre un tun imobiliar de aproximativ 40 de milioane de euro, pe care îl vom detalia în zilele următoare. Deocamdată, însă, procurorii DNA s-au ferit să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Citit 3734 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Martie 2012 21:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.