NEWS ALERT - Mandat de arestare în lipsă pentru Boldea

NEWS ALERT - Mandat de arestare în lipsă pentru Boldea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE 17:40 - Judecătorii instanţei supreme au decis emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele deputatului Mihail Boldea.


UPDATE 16:50 - Atât Gheorghe Boldea, cât şi George Ştefan Boldea au fost puşi sub învinuire pentru spălare de bani. Până la acest moment procurorii nu au luat au fost luate măsuri care să ducă la reţinerea lor, potrivit declaraţiilor şefului DIICOT Galaţi, Ion Ciafalon. La această oră, George Ştefan Boldea a părăsit sediul DIICOT fără să facă declaraţii.


UPDATE 15:30 - Gheorghe Boldea, tatăl parlamentarului Mihail Boldea, a părăsit sediul DIICOT. Acesta a fosta audiat de procurori şi pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Gheorghe Boldea a negat în faţa jurnaliştilor că ar fi fost pus sub acuzare. Până acum, procurorii nu au confirmat decât punerea sub acuzare, fără a spune dacă vor lua sau nu măsuri preventive faţă de tatăl sau fratele mai mic ai deputatului.


UPDATE 14:05 - Procurorii DIICOT Galaţi au demarat astăzi urmărirea penală faţă de tatăl lui Mihail Boldea, Gheorghe Boldea, şi faţă de fratele lui mai mic, George Ştefan Boldea. Conform surselor judiciare cei doi sunt cercetaţi pentru spălare de bani, vizat fiind transferurile imobiliare făcute între parlamentar şi rudele sale.

Procurorii îl audiază la această oră pe Gheorghe Boldea şi îl aşteaptă la audieri şi pe Ştefan Boldea, care este în drum spre parchetul gălăţean. Sursele noastre ne-au informat că Ştefan Boldea nu vine chiar de bună voie la audieri, el fiind însoţit de organele abilitate. De asemenea, procurorii au decis să pună sub sechestru şi casa din cartierul rezidenţial în care îşi are declarat domiciliul Mihail Boldea.


 

UPDATE 11:30 - Gheorghe Boldea, tatăl deputatului Mihail Boldea, a fost adus la audieri la sediul DIICOT Galaţi, imediat după ce percheziţia la domiciliu s-a încheiat. La sediul DIICOT este aşteptat şi fratele mai mic al parlamentarului, George Ştefan Boldea. Informaţiile legate de audierile celor doi membri ai familiei Boldea au fost confirmate de şeful DIICOT Galaţi, Ion Ciafalon.


UPDATE 10:55 - Percheziţia de la locuinţa lui Mihail Boldea s-a încheiat. Procurorii au ieşit din casă cu o cutie voluminoasă din carton şi o sacoşă şi se îndreaptă către sediul DIICOT


Update 10:45 - Percheziţiile continuă la locuinţa lui Mihail Boldea şi la această oră. Acţiuni similare se desfăşoară în continuare şi în alte locaţii. Percheziţiile s-au încheiat însă la cabinetul parlamentar al deputatului, de unde procurorii au ieşit însoţişi de câţiva martori care se aflau în acea locaţie. Anchetatorii au luat din sediu şi două cutii care conţineau, probabil, documente.

În acelaşi timp, informaţii neconfirmate încă oficial arată că fratele mai mic al lui Mihail Boldea, George Ştefan Boldea, ar fi fost dus la audieri la DIICOT Galaţi.


Procurorii au ajuns, joi dimineaţă, pentru percheziţii, la imobile din Galaţi şi Bucureşti care îi aparţin deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional ce ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro şi care a părăsit România de sâmbătă.

La una dintre casele lui Boldea din Galaţi doi poliţişti au ajuns la ora 7:00 şi au lăsat o citaţie de la Poliţia Judeţeană Galaţi. Câteva minute mai târziu, două maşini cu procurori DIICOT şi poliţişti de la BCCO au ajuns la acelaşi imobil, iar la ora transmiterii acestei ştiri percheziţia se află în plină desfăşurare

 

Media

Video: Tudor Neacşu
Citit 3147 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2012 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.