Medic agresat pe holurile Spitalului Judeţean de zece indivizi violenţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Medic agresat pe holurile Spitalului Judeţean de zece indivizi violenţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un medic din Galaţi a depus o plângere la Poliţie după ce, sâmbătă sara a fost agresat de un grup de indivizi violenţi care însoţeau un tânăr ajuns la Unitatea de primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi.

"Sâmbătă, la ora 19:30 un tânăr care avea nevoie de îngrijiri medicale a fost adus la UPU de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Cei care îl însoţeau, un grup de 10 tineri, au început să fumeze pe holurile spitalului, moment în care un medic le-a atras atenţia că nu se fumează în spital. Tinerii au devenit violenţi şi au început să-l lovească pe medic. În acel moment a intervenit unul dintre agenţii de pază ai unităţii medicale, iar o asistentă a sunat la 112, apelul fiind înregistrat la ora 20:00", a declarat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Potrivit aceleiaşi surse, iniţial, medicul a refuzat să depună plângere împotriva agresorilor, însă a făcut acest lucru câteva ore mai târziu.

"Incidentul a fost surprins în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale spitalului, iar în acest moment se încearcă identificarea agresorilor. A început cercetarea penală pentru loviri sau alte violenţe", a completat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei care au asistat la întreaga scenă susţin că nu doar cei zece tineriii s-au manifestat violent. O atitudine similară a avut şi pacientul adus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Citit 3028 ori Ultima modificare Duminică, 01 Aprilie 2012 13:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.