Se opreşte apa caldă! Vezi etapele programului de reparaţii

Se opreşte apa caldă! Vezi etapele programului de reparaţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primii afectaţi sunt consumatorii din Micro 18, Micro 19, Micro 20 şi parţial Micro 21 * În ultima etapă, 24 septembrie – 12 octombrie niciun consumator din Galaţi nu va fi alimentat cu apă caldă de consum


Dragi gălăţeni dependenţi de Apaterm, vă mai puteţi bucura de duşuri cu apă caldă de la robinet doar până pe 10 iunie, data alegerilor locale. Din 11 iunie încep „duşurile reci”, nu doar pentru că ne trezim la realitate din promisiuni, ci pentru că, începe Programul de reparaţii la sistemul urban de termoficare al municipiului Galaţi, pe anul 2012. Potrivit comunicatului dat publicităţii de Apaterm acest program, în şase etape, a fost elaborat în conformitate cu etapele prevăzute de Electrocentrale care prevede reparaţii la reţelele de transport apă fierbinte.

Potrivit Apaterm, prima etapă se desfăşoară în perioada 11- 15 iunie când din cauza lucrărilor la puncte termice vor fi afectaţi consumatorii din: Micro 18, Micro 19, Micro 20 şi parţial Micro 21, ceilalţi bucurându-se de apa caldă de consum.

Din 18 şi până pe 22 iunie se desfăşoară cea de-a doua etapă, „victime” fiind consumatorii din cartierele Micro 20 şi Micro 21.

Perioada 25-29 iunie, adică a treia etapă, îi lasă fără apă caldă pe gălăţenii din Micro 16, Micro 17 şi parţial Siderurgiştilor Vest.

Etapa a patra cuprinsă în intervalul 2-6 iulie usucă de apă caldă Ţiglina I, Ţiglina II şi parţial Micro 14. În cea de-a cincia etapă, 9-13 iulie, vor fi afectaţi din cauza lucrărilor consumatorii din cartierele Micro 38, Micro 39, Micro 40 şi Centru II.

În ultima etapă, 24 septembrie – 12 octombrie când sunt prevăzute lucrări la reţelele de termoficare din incinta CET, Cuva Termoficare CET, reparaţii la magistralele de termoficare I, II, III, magistrala Dunărea, magistrala Faleza, niciun consumator din municipiul Galaţi nu va fi alimentat cu apă caldă de consum.

Lista blocurilor care nu mai primesc apă caldă în perioada 11- 15 iunie

 

În perioada 11-15.06.2012, se va derula prima etapă, care prevede executarea de reparaţii la punctele termice şi reţelele de termoficare  aferente din zonele: Micro 18, Micro 19, Micro 21, magistrala Dunărea. În perioada anterior menţionată, nu vor fi alimentate cu apă caldă de consum următoarele blocuri:

        

MICRO 18

-    SC 51 blocurile: A4, A5, A6, A7A, A7B, A8, A9, B1, B2, B3A, B4B, B4, B5, B6, B7, B8,  A10, A11,     A13, B11, B12, B13, B14, B15, B18

-    SC 52 blocurile:  C1, C2, C3A, B9, B10, E1, E2, E3, C3B, C4, C5A, C5B, C6, C7, C8, D1, D2, D3,     D4, D5

-    SC 25 blocurile: B17, D7sc.I,III, B16, B19, B20, B21, C9, C10, C11, C12, C13, C14, C15

-    PT L10 blocul L10

-    PT L12 blocurile: L12, L13

        

MICRO 19

-    SC 31 blocurile: F1,E1,M1,P2,R1,R2,R3,R4,T8,I1,I2,I3,K1,W, J, E2, E3, E4, U1, D4, P1

-    SC 32 blocurile: L1, L2, B2, L3, L4, A, B1, Q1, Q2, Q3, S1, S2, S3,D1,F2,F4, F5, F6, Z1

-    SC 33 blocurile: G2, G3, R9, R10, O10, O9, O8, O7, O11, O12, M19, D2, C1, C2, C3, C4, C5, Z2, V3,     F7, G4, T1, T2, T3, O2, G1, G6

-    SC 34 blocurile: D3, D2, N3, R5, R6, R7, R8, N4, U2, V1, U3, V2, P3, O6, N2, O3, O4, O5, T7, N1

        

MICRO 21

-    SC 43 blocurile: C1, C2, C3, D13, D14, D16, D17, D18, G12, J5, J6, J7, K7, K8, G13, L15, M6, L16,     D19.

    Restul consumatorilor vor fi alimentaţi cu apă caldă menajeră.

 

Citit 7085 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2012 11:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.