Un angajat al firmei Euman SRL (aceasta are contracte cu Electrocentrale) s-a accidentat ieri dimineaţă în timp ce executa o lucrare de debitare a unei ţevi. Conform informaţiilor furnizate de Ionel Petrea, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), circumstanţele în care s-a produs accidentul vor fi analizate: „Muncitorul este un sudor în vârstă de 43 de ani. În timp ce lucra, ţeava pe care o suda l-a lovit şi bărbatul a căzut de la o înălţime de doi metri. Reprezentanţi ai ambelor firme vor face cercetări, după care vor întocmi un raport care va ajunge la noi”, a explicat Ionel Petrea. Surse din cadrul SMURD ne-au spus că victima a ajuns la spital în stare gravă, la prima vedere acesta prezentând fracturi de bazin şi de femur, dar mai multe informaţii vor fi cunoscute după ce va efectua o examinare cu aparatul tomograf.
Un sudor a căzut de la doi metri înălţime Scris de Mihaela Gîdei

Mihaela Gîdei
Articole recente - Mihaela Gîdei
Gălăţenii sunt INVITAŢI la Festivalul de Teatru Independent Înscrieri la CONCURSUL naţional de DANS "Galatz Fest Dance" Stand-up comedy aniversar, la Teatris Cum şi unde ne putem PETRECE TIMPUL în Galaţi, în această sâmbătă CIRCUL Orlando, DIN NOU ÎN GALAŢI, cu un spectacol nou care vă va tăia răsuflarea
Mai multe din această categorie: