Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost la un pas de înec!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost la un pas de înec!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un gălăţean în vârstă de aproximativ 40 de ani a avut nevoie de intervenţia salvamarului şi a unui echipaj al SMURD după ce a fost la un pas de a se îneca într-unul din bazinele de la Valuri. Incidentul a avut loc astăzi la prânz. După minute bune în care i-a fost acordat primul ajutor, bărbatul a fost dus la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Surse din cadrul unităţii sanitare ne-au informat că victima nu este conştientă, deşi personalul medical a reuşit să-i redea pulsul. În prezent, medicii aşteaptă să vadă dacă pacientul mai prezintă semne de activitate cerebrală.

„Până la venirea celor de la SMURD, bărbatul a fost scos din apă şi i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în astfel de situaţii. Noi am semnalizat corespunzător bazinele, însă victima nu a ţinut cont de avertismente”, ne-a explicat Dorian Secuianu, administrator la „Valuri”.

Cei câţiva curioşi adunaţi la locul incidentului ne-au spus că bărbatul este un om al străzii, care îşi petrecea timpul la intersecţia de la McDonalds.

 

Citit 1914 ori Ultima modificare Luni, 20 August 2012 14:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.