Bătaie cu topoare şi cuţite în comuna Cuza Vodă! Patru bărbaţi au ajuns la Urgenţe

Bătaie cu topoare şi cuţite în comuna Cuza Vodă! Patru bărbaţi au ajuns la Urgenţe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce au băut împreună mai multe pahare de alcool, cinci bărbaţi din comuna Cuza Vodă au hotărât brusc să rezolve o neînţelegere mai veche. Pentru a fi mai convingători, câţiva dintre ei au pus mâna pe ce au găsit mai aproape: un topor şi câteva cuţite. În urma disputei, patru dintre ei fost duşi de echipaje ale Ambulanţei la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, în vreme ce al cincilea s-a „îmbogăţit” cu un dosar penal.

Ce faci când patru persoane îţi spun că eşti beat?

Conflictul a avut loc luni noaptea. Când au văzut că Tudorel S. se îmbătase prea tare, tovarăşii săi de pahar au luat hotărârea de a-l da afară din casă. Plictisindu-se în faţa uşii, cel exclus din grup a început să spargă ferestrele locuinţei cu pietroaie. Acest lucru a fost de ajuns pentru a-i scoate din casă pe cei care până atunci îi fuseseră prieteni. Însă nici înarmaţi cu un topor şi cu câteva cuţite, cei patru bărbaţi nu au putut să-i ţină piept lui Tudorel S. După ce i-a bătut pe toţi cei patru, pe doi dintre ei i-a şi înjunghiat. „Victimele aveau mai multe traumatisme la cap, torace şi abdomen. Niciunuia nu-i fusese, însă, pusă viaţa în pericol”, a explicat directorul SJA Galaţi, dr. Mihai Polinschi. Doi dintre bărbaţi, de 34 şi 46 de ani, au rămas internaţi în secţia Chirurgie toracică.

Citit 3427 ori Ultima modificare Marți, 27 Noiembrie 2012 21:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.