Gheaţa a dublat numărul celor cu fracturi! Sfaturi pentru a evita ghipsul de Sărbători

Gheaţa a dublat numărul celor cu fracturi! Sfaturi pentru a evita ghipsul de Sărbători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În doar 24 de ore, medicii a Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului "Sf. Ap. Andrei" au avut de tratat peste 50 de pacienţi cu astfel de probleme


„Majoritatea gălăţenilor ajung la spital cu fracturi ale încheieturilor mâinilor sau cu entorse. Deşi numărul pacienţilor a crescut cu sută la sută, Serviciul Urgenţe reuşeşte să facă faţă solicitărilor”, explică dr. Angel Trifan, şeful Compartimentului UPU – SMURD Galaţi.

Sărbători cu mâna în ghips

Maria Gabără, în vârstă de 57 de ani, este doar unul dintre gălăţenii ghinionişti pe care gheaţa de pe asfalt i-a obligat să facă o vizită la spital. „Am ieşit la cumpărături şi, într-un moment de neatenţie, am alunecat şi am căzut pe spate. Din instinct am pus mâna ca să atenuez căderea, dar am simţit că a pocnit ceva la încheietura palmei. Apoi a început să mă doară şi s-a umflat. Am crezut că e doar o entorsă, însă radiografia a arătat că e vorba de o fractură. Acum voi petrece sărbătorile cu mâna în ghips”, spune Maria Gabără.

Urcare sub maxi-taxi

Peste un alt gălăţean, ghinionul a venit chiar în timp ce încerca să urce într-un microbuz de călători. „Am deschis uşa maşinii şi am vrut să pun piciorul pe prima treaptă. Atunci am simţit că alunec, m-am dezechilibrat şi am căzut cu picioarele sub maşină. Noroc că şoferul a observat şi nu a pornit. Acum abia mi-a pus ghipsul şi sunt nevoit să stau să se vindece”, ne spune bărbatul, la ieşire din sala de ghips.

Cum te fereşti de căzături

Cel mai sigur mod de a evita o eventuală căzătură pe gheaţă este să nu ieşi din casă. Totuşi, dacă trebuie neapărat să ieşi, este bine să ţii cont de următoarele sfaturi. O pereche de şosete puse peste încălţăminte face ca talpa să fie mult mai aderentă la gheaţă. Astfel, ceea ce înainte ţi se părea un patinoar, se poate transforma într-o suprafaţă normală. Acelaşi efect îl are şi o plasă de fructe, pusă peste încălţăminte. Dacă din considerente estetice nu vrei să apelezi la măsurile de mai sus, o simplă bandă de scoci de hârtie sau de leucoplast aplicate de-a lungul tălpii dau o aderenţă mult mai bună. Nu în ultimul rând, o sfoară înfăşurată de mai multe ori pe vârful cizmelor duce la o stabilitate mult mai bună. Şi felul în care calci te poate feri de un drum la spital. Este indicat ca atunci când pui talpa pe pământ, să atingi mai întâi solul cu vârful tălpii, şi abia apoi şi cu călcâiul.

Citit 2559 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Decembrie 2012 21:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.