Tragedie pe Centură! Un mort şi trei răniţi într-un accident rutier
Foto: Sursă foto: Grupul Şoferilor din Galaţi

Tragedie pe Centură! Un mort şi trei răniţi într-un accident rutier
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grav accident de circulaţie petrecut puţin după miezul nopţii, pe Drumul de Centură al Galaţiului. O maşină în care se aflau patru tineri s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi s-a ciocnit de conductele metalice aflate pe marginea străzii. În urma impactului extrem de violent, persoanele aflte în autoturism au rămas încarcerate, fiind necesară intervenţia pompierilor care au tăiat maşina. Pentru conducătorul auto, paramedicii de la SMURD nu au mai putut face nimic.

"În urma impactului, conducătorul auto şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 31 ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, precizează cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Din primele cercetări a reieşit că la baza acestei tragedii a stat faptul că şoferul maşinii nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, autoturismul intrând în derapaj şi în cel din urmă răsturnându-se.  

 

Citit 9977 ori Ultima modificare Luni, 25 Noiembrie 2013 11:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.