E duminică după-amiaza, iar în centrul îmbâcsit de praf al Bucureştiului e năduşeală mare. La fântâna din Piaţa Universităţii se pregăteşte un protest împotriva traseismului politic, dar deocamdată singurii care au venit sunt jandarmii şi televiziunile. Ochii îmi fug rapid din piaţa cenuşie tocmai vizavi, în parcul din faţa Teatrului Naţional: de la distanţă ai zice că un zugrav a alunecat şi şi-a împrăştiat pe jos câteva cutii bune de vopsea. Mă opresc la protestul împestriţat: treptele, gazonul, tufişurile şi monumentele din marmură sunt acoperite de steaguri tricolore în roşu, galben şi albastru. Mai mulţi bolovani adunaţi din împrejurimi presează drapelele aşternute pe jos ca să nu le zboare vântul. Din loc în loc stau câteva coli A4 imprimate cu mesaje de susţinere - „Mulţumim Antena 3” - şi de dragoste: „Voiculescu, te iubim. Ori învingem ori murim!!!”, „Becali, te iubim. Ori învingem ori murim!!”.
Doi protestatari rotesc prin aer nişte steaguri. Unul dintre ei ocupă locul central, la monumentul lui Cristian Paţurcă de lângă borna democraţiei şi a libertăţii de la kilometrul 0. E îmbrăcat sobru, în pantaloni de stofă şi cămaşă albastră cu epoleţi aurii. O pereche de ochelari fumurii îi întunecă şi mai mult figura negricioasă. Domnul Emil Bezman e din Galaţi şi îmi spune că a venit la capitală alături de zeci de locuitori din judeţ, pe cheltuială proprie, ca să susţină libertatea presei: „Suntem un grup de 30 de protestatari... ăăă... manifestanţi. Că nu facem niciun protest. Sub sloganul “România noastră””.
"Comandantul Bezman" flutură un tricolor în mijlocul gălăţenilor manifestanţi aflaţi la Bucureşti
Continuarea o puteţi citi aici: În aşteptarea Antenei 3. O tragedie românească răbufneşte
Un reportaj de Andreea Dogar
