ARESTĂRI în cazul uciderii „Ninei farmacista”! Tanţa şi nea Gherase, acuzaţi oficial de CRIMĂ

ARESTĂRI în cazul uciderii „Ninei farmacista”! Tanţa şi nea Gherase, acuzaţi oficial de CRIMĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Principalii suspecţi ai omorului comis pe 4 ianuarie la Frumuşiţa au fost arestaţi vineri * Niciunul bătrânul în casa căruia s-a petrecut grozăvia şi nici presupusa amantă nu recunosc crima


La aproape două săptămâni de la oribila crimă comisă într-o casă din Frumuşiţa, căreia i-a căzut victimă o femeie de 46 de ani, procurorii au reuşit să formuleze, oficial, primele acuzaţii. Pornind de la un cerc de suspecţi destul de restrâns, în care principalii bănuiţi erau gazda, respectiv Gherasim Sântion, de 74 de ani, şi o altă femeie, Tanţa Bîgu, cu care se presupune că bătrânul ar fi avut niscaiva relaţii, anchetatorii au încercat să desluşească iţele crimei de pe 4 ianuarie, comisă într-un context ambiguu, în care gelozia şi alcoolul par să se fi combinat din belşug. 

„În cadrul audierilor, cei doi suspecţi nu au recunoscut fapta, dar au aruncat vina asupra celuilalt. În decizia de reţinere au cântărit mult faptul că în camera unde s-a comis omorul nu erau decât cele trei persoane precum şi alte probe administrate pe parcursul anchetei”, ne-a precizat procurorul criminalist Alfredo Simionescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Ucisă cu cuţitul şi un lemn de foc

Poliţiştii şi procurorii au analizat, în cele zece zile de anchetă, toate posibilele obiecte găsite în gospodăria lui nea Gherase, cu care ar fi putut fi ucisă Nina. S-a ajuns la concluzia că loviturile fatale au fost date cu un cuţit, pe trupul victimei fiind găsite 22 de tăieturi, şi cu bucăţi de lemne ascuţite. Toate acestea i-au provocat femeii un şoc hemoragic care i-a fost în cele din urmă fatal. 

Joi, Gherasim Sântion şi Tanţa Bîgu au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi vineri au apărut în faţa magistraţilor Tribunalului Galaţi, care au analizat solicitarea de arestare preventivă pentru omor. După deliberare, judecătorii au hotârât să îi trimită pe cei doi în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile. Ei riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare, însă femeia are „şansa” să scape de puşcărie dacă expertiza neuropsihiatrică, pe care anchetatorii vor să o ceară în privinţa ei, va dovedi că nu are discernământ. În acest caz, ea ar putea fi internată într-o unitate specializată.

Citit 2745 ori Ultima modificare Vineri, 16 Ianuarie 2015 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.