Atenţie, şoferi şi pietoni!/ Unde va fi traficul îngreunat săptămâna aceasta

Atenţie, şoferi şi pietoni!/ Unde va fi traficul îngreunat săptămâna aceasta
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, în intervalul 18-22 aprilie, se execută lucrări de reparaţii pe străzile Regiment 11 Siret, Griviţei, Drumul de Centură (segmentul cuprins între strada Grigore Ventura şi bulevardul George Coşbuc), Ştiinţei, Dogăriei (colţ cu Gării), Vrancei, Călugăreni, Lebedei, Smârdan şi Faleza Inferioară.

În acelaşi interval, se execută lucrări de reparaţie la trotuarele aferente străzilor Lahovary şi Domnească, precum şi în cartierul Dimitrie Cantemir. Lucrări de reparaţie se execută şi la parcări, pe străzile Brânduşei, Saturn şi Oltului.

Pe durata lucrărilor, traficul pe aceste străzi ar putea fi îngreunat pe anumite porţiuni şi în anumite intervale orare. Primăria municipiului Galaţi le recomandă conducătorilor auto să evite străzile pe care se execută lucrări de reparaţie, iar dacă acest lucru nu este posibil, să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, în zonele aflate în lucru, şi să respecte întocmai indicatoarele de restricţie şi/sau semnalele agenţilor de circulaţie.

Citit 2771 ori Ultima modificare Duminică, 17 Aprilie 2016 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.