Senatorul PD-L Sorina Plăcintă a depuns aseară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestire în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, după ce Monica Iacob Ridzi şi-a dat demisia din această funcţie.
Premierul Emil Boc i-a înaintat preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea senatorului Sorina Luminiţa Plăcintă pentru a prelua şefia MTS.
Preşedintele Traian Băsescu, a semnat marţi, la puţin timp după ce premierul Boc a făcut nominalizarea, Decretul pentru desemnarea Sorinei Luminiţa Plăcintă în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, membru al Guvernului.
Sorina Luminiţa Plăcintă este senator PDL, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, iar potrivit declaraţiei de avere deţine patru case, două terenuri şi trei maşini.
Sorina Luminiţă Plăcintă a fost aleasă senator în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 41 Vrancea, este membru al Comisiei pentru afaceri europene şi vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură.
Sorina Luminiţa Plăcintă s-a născut în 1965 la Focşani şi absolvit Facultatea de Tehnologie şi Chimie Textilă Iaşi în 1989, iar între 2002-2004 a activat la Facultatea Dunarea de Jos, la Drept Civil, după cum informează site-ul Senatului. În perioada 2005-2008 a fost administrator, Director General al SC Artifex SRL. În biografia sa, în perioada 1997-2008 este consemnată colaborarea cu SC Milcofil SA, între 1994-2008 a fost acţionar administrator la SC Sorste SA. Între anii 1993-1994, senatorul a fost asistent manager la SC Arusco Impex SRL Bucureşti, iar între 1989-1993 inginer la Filatura de lână pieptănată Focşani.
Potrivit declaraţiei de avere, senatorul PDL deţine două terenuri intravilane în Focşani cu o suprafaţă totală de 6427 de metri pătraţi. De asemenea, ea mai are în proprietate 4 case de locuit, dintre care 3 sunt situate în Focşani, iar o alta în Elveţia, cu o suprafaţă de 144 de metri pătraţi. Plăcintă mai are 3 maşini, bijuterii şi tablouri în valoare de 80 de mii de euro şi două conturi bancare: unul de 13.881 de euro, iar un altul de 1.138.313 de lei.
De asemenea, senatorul PDL are un credit care se ridică la 57.454 de lei, scadent în anul 2031. Ea a avut venituri, în 2008, în calitate de administrator la o firmă de 181.364 de lei, iar soţul său de 38.760 de lei. Totodată, Plăcintă a obţinut de la firma la care este acţionar, Sorste Focşani, dividende în valoare de 2.520.890 de lei.