Unde se va desfăşura BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ pentru absolvenţi

Unde se va desfăşura BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ pentru absolvenţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ca în fiecare toamnă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează şi în acest an Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. „Este un eveniment dedicat în primul rând absolvenţilor, aflaţi într-un moment important al vieţii lor, când sunt pregătiţi să treacă de la perioada de formare teoretică la cea de valorizare practică a cunoştinţelor dobândite, prin integrarea în câmpul muncii”, spune Cezar Năstase, directorul executiv al AJOFM Galaţi.

Bursa pentru absolvenţi de anul acesta se va desfăşura pe 20 octombrie, într-o zi de joi, şi nu vinerea, aşa cum se întâmpla de obicei. Evenimentul va începe la ora 9,00 şi se va desfăşura simultan în municipiile Galaţi şi Tecuci. Gazda pentru gălăţeni va fi, ca şi în ceilalţi ani, Universitatea „Dunărea de Jos” (str. Domnească nr. 47), iar pentru absolvenţii tecuceni - Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr.107.

Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ pot confirma participarea, numele delegatului, locurile de muncă vacante pe meserii şi numărul acestora până pe 18 octombrie, la ora 12,00, la numărul de fax 0236.415151, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la sediul AJOFM Galaţi, pentru rezervarea standurilor.

Participarea la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi este gratuită.

Citit 4290 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2016 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.