„Talente dunărene”, spectacol al copilăriei și creativității. Festival pentru preşcolarii din Galaţi
Luni, 23 Iunie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Grădinițele din județul Galați s-au reunit în cadrul unui eveniment cultural de amploare, dedicat artei în educația timpurie, intitulat sugestiv "Talente dunărene".
Evenimentul, aflat anul acesta la ediția a doua, s-a desfășurat într-un cadru festiv și a reunit zeci de preșcolari talentați, care au oferit publicului momente de neuitat. Micii artiști au impresionat prin dansuri pline de energie, poezii sensibile și cântece interpretate cu dăruire, fiecare prestație fiind apla ...
Ziua Porților Deschise la Grădinița Nr. 30 din Galați
Marți, 27 Mai 2025 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost prilej de bucurie pentru toată suflarea de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 din Galați.
Cadrele didactice și piticii mari și mici s-au mobilizat și au organizat, pentru prima dată, Ziua Porților Deschise, eveniment dedicat viitorilor preșcolari, părinților și comunității interesate de activitatea educativă a unității. Inițiativa a marcat un moment de referință pentru grădiniță, punând bazele unei ...
Piticii de la Grădinița Nr. 30, „eroi verzi” în „Școala Verde”
Luni, 12 Mai 2025 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 5-9 mai, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 din Galați s-a aflat în săptămâna „Școala Verde”, prilej cu care s-au desfășurat o serie de activități educative, menite să insufle celor mici dragostea de natură și un comportament responsabil față de mediu.
Săptămâna a fost plină de entuziasm și culoare, piticii participând la ateliere creative, activități în aer liber, jocuri tematice și povești interactive, învățând despre reciclare, protejarea r ...