Cât preţuieşte votul meu, domnule ales?

Luni, 26 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un litru de ulei şi-un kil de zahăr? Doi mici cu muştar şi-o bere? O găleată goală sau o brichetă şi-un pix vopsite în culoarea şi cu sigla partidului? Cât valorează votul meu, domnule ales?! Nu, nu vreau mită electorală, ci altceva. Să respecţi sau să onorezi votul pe care ţi l-am dat. Acesta ar fi "preţul" corect. Nu înţelegi ce-ţi spun? Hai să-ţi explic! "Trebuie să recâştigăm încrederea oamenilor", îmi strigă un candidat la deputăţie, dintr-o postare sponso ...

Recordurile PSD şi PNL din ultimii 24 de ani, la Galaţi

Luni, 12 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în ANALIZĂ
Cu 15 mandate în Consiliul Local al municipiului Galaţi, PSD a reuşit un veritabil record - cel mai mare număr de consilieri din ultimii 24 de ani, iar primarul Ionuţ Pucheanu şi-a asigurat o majoritate confortabilă de 55 la sută din voturile celor 27 de aleşi locali. La Consiliul Judeţean Galaţi, cu 17 mandate, PSD a bifat un record propriu - cel mai mare număr de aleşi din 1996 încoace, iar preşedintele Costel Fotea are asigurată majoritatea absolută a voturilor. Cu doar şase ...
Costel Fotea (PSD) – 97.109 voturi, George-Cătălin Stângă (PNL) - 57.375 de voturi, Oana-Claudia Iurescu (PMP) – 10.686 de voturi, aşa arată podiumul electoral al alegerilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, conform datelor centralizate în această seară de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean. Iată şi rezultatele celorlalţi candidaţi: Nicolae Marin (Pro România) – 8.344 de voturi, Florinel-Petru Gasparotti (ALDE) – 7.359 voturi, Ionel Petrea (ind ...

Bogdan Dumitrescu, liderul PLUS Galaţi, şi-a depus mandatul

Miercuri, 30 Septembrie 2020 21:15 | Publicat în EVENIMENT
„Deși majoritatea membrilor au fost împotrivă, am hotărât să-mi depun mandatul din fruntea Biroului Județean PLUS Galați, pentru a putea da un suflu nou filialei”, anunţă, într-un mesaj public pe pagina sa de Facebook, Bogdan Dumitrescu, liderul acestei formaţiuni. Politicianul a deschis lista candidaţilor Alianţei USR PLUS la Consiliul Judeţean Galaţi, alianţă care, conform rezultatelor provizorii ale alegerilor, nu a depăşit pragul electoral pentru a fi reprezentată î ...

Oana Claudia Iurescu spune adio politicii

Miercuri, 30 Septembrie 2020 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-o postare publică pe pagina sa de Facebook, Oana Claudia Iurescu, preşedinta organizaţiei municipale a PMP Galaţi şi consilier local aflat la final de mandat, spune adio politicii. Gestul vine după ce candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi, unde, conform datelor noastre, a obţinut 5,37 la sută din voturile valabil exprimate, scor mai mare decât cel reușit de liderul PMP, deputatul Cătălin Cristache la Primăria Galați. De asemenea, Oana Iurescu a fost şi ...

Dosare penale și sesizări de la partide, în urma alegerilor locale

Miercuri, 30 Septembrie 2020 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Acuze și anchete penale după alegerile locale din 27 septembrie. Biroul Electoral Județean (BEJ) a primit mai multe sesizări, unele dintre ele fiind respinse, altele fiind trimise la Biroul Electoral Central (BEC). Conform purtătorului de cuvânt al BEJ, Andi Mihalache, reprezentantul Autorității Electorale Permanente, la București au ajuns trei sesizări, toate formulate de același partid politic. "Cererile vizau modalitatea de repartizare a unor mandate și s-a constatat că s-au repa ...
Dragi gălățeni, Campania electorală şi alegerile pentru desemnarea celor care vor conduce destinele comunităților gălățene s-au încheiat. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au votat candidaţii ALDE Galați pentru primăriile și consiliile locale și consiliul județean pentru încrederea acordată. Într-o democraţie autentică, votul este cel mai bun exerciţiu de exprimare a opţiunilor personale. Chiar dacă rezultatele obținute nu sunt cele pe care ni le doream, vă ...
Ionuţ-Florin Pucheanu (PSD) – 47.452 de voturi, Bogdan-Ionel Rodeanu - (Alianța USR PLUS) - 13.069 de voturi, Cătălin Cristache (PMP) – 4.044 de voturi. Aşa arată podiumul alegerilor pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi, în urma voturilor valabil exprimate de gălăţenii care s-au prezentat la urne pe 27 septembrie. Rezultatele au fost afişate în această dimineaţă de Autoritatea Electorală Permanentă.Iată şi scorurile celorlalţi candidaţi. Andrei Velea, cand ...
Au trecut deja două zile de la alegerile locale din 27 septembrie. Încă din seara de duminică, PSD a anunţat realegerea cu peste 50 la sută din voturi a primarului Ionuţ Pucheanu şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, şi a sărbătorit victoria în stradă. Cu toate acestea, rezultatele voturilor exprimate pentru Primăria Galaţi, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi preşedinţia acestuia sunt departe de a fi oficiale. Nici măcar provizorii nu sunt, pentru că ...

Rezultatele alegerilor locale la Tecuci

Luni, 28 Septembrie 2020 20:11 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit datelor oficiale afişate de Autoritatea Electorală Permanentă, lupta pentru Primăria Tecuci a fost câştigată de liberalul Lucian-Grigore Costin cu 4.730 de voturi, în condiţiile în care următorul clasat în opţiunile electoratului a fost Claudiu-Sorin Gavril (Partidul Uniunea Independentă Pentru Tecuci) care a primit 4.577 de voturi. Pe locul al treilea al podiumului electoral, primarul PSD Cătălin-Constantin Hurdubae a pierdut Primăria cu 3.522 de voturi. Iată şi sc ...
Pagina 1 din 22