Revolver ascuns în torpedoul unui autoturism

Joi, 14 Martie 2019 17:00 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu dublă cetăţenie, bulgară şi Republica Moldova, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii graniţei. Bărbatul se afla la volanul unui autovehicul Volkwagen, care tracta, pe o platformă, un autoturism Mercedes, înmatriculat în Ucraina. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra celor două autoturisme, ocazie cu care echipa comună, for ...

Autoturism cu acte false, descoperit în trafic

Miercuri, 27 Februarie 2019 10:00 | Publicat în JURIDIC
Un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Galaţi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, a oprit în trafic, pentru control, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca  Peugeot 206,  care avea aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare specifice Italiei. Autoturismul era condus de I.L., de sex feminin, în vârstă de 51 de ani. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor pre ...
Un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova a prezentat poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi o procură falsă, în vederea restituirii unui autoturism aflat în custodia Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Fapta a avut loc pe data de 10 octombrie 2018, în jurul orei 14,00, la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat în faţa poliţiştilor de frontie ...

Autobuz tamponat de un autoturism

Miercuri, 01 August 2018 18:35 | Publicat în EVENIMENT
Călătorii aflaţi astăzi, într-un autobuz de pe traseul 13, în zona Grădinii Publice, au avut parte de senzaţii tari când mijlocul de transport în care se aflau a fost tamponat de un autoturism intrat în depăşire. Din fericire, nimeni nu a păţit nimic!Potrivit Biroului de presă al Transurb, nu au fost accidentaţi nici călătorii, şi nici şoferul autobuzului nu a avut probleme. Conform Transurb, autobuzul a fost lovit în partea din spate - stânga, iar vina pentru accident îi ...

Maşină zdrobită de remorca unui TIR

Luni, 12 Martie 2018 17:15 | Publicat în EVENIMENT
Impactul dintre un autoturism şi remorca unui vehicul de mare tonaj a avut loc luni, în zona Fileşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed. Din câte se pare, şoferul TIR-ului ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă şi a pătruns pe contrasens, remorca vehiculului lovind în plin un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul maşinii mici a rămas încarcerat, pentru scoaterea lui find necesară intervenţia echipajelor de urgen ...
Un grav accident de circulaţie s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18,00, pe str.Brăilei, la intersecţia cu str.General Alexandru Cernat („La bănci” – n.r.). Potrivit primelor informaţii, un motociclist care conducea o Honda pe str.Brăilei a fost lovit în plin de un autoturism Opel care a încercat să execute un viraj la stânga, spre str.General Alexandru Cernat. Conducătorul motocicletei a fost rănit, iar o ambulanţă s-a deplasat la faţa locului pentru acordarea îngriji ...
Elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină în județul Tulcea, unde a avut loc un tragic accident rutier. Trei bărbați din Marea Britanie, care se plimbau cu bicicletele pe un drum dintre Tulcea și localitatea Agighiol, au fost loviți în plin de un autoturism marca BMW, condus de un tulcean în vârstă de 20 de ani. Din păcate, unul dintre turiștii englezi, un bărbat de 51 de ani, și-a pierdut viața chiar la locul tragediei. Ceilalți doi turiști, ambii în vârstă de 60 de ...
Celebrul autoturism marca Ego 4/14, fabricat la Berlin în 1924, aflat în patrimoniul Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci, a debutat cu succes, în acest weekend, la primul său eveniment automobilistic de nivel internaţional. Este vorba despre Concursul de Eleganţă Sinaia - 2017, eveniment inclus şi în calendarul Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA), organizat, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, de Asociaţia Retromobil Club România, ...

Autoturismul Ego de Tecuci, într-o competiţie internaţională

Sâmbătă, 24 Iunie 2017 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Celebrul autoturism marca Ego 4/14, fabricat la Berlin în 1924, aflat în patrimoniul Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci, graţie donaţiei făcute de colonelul Gheorghe Petraşcu, concurează, astăzi, la un eveniment automobilistic de nivel internaţional. Potrivit unui comunicat de presă remis de Muzeul de Istorie, pe 24 iunie, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, Asociaţia Retromobil Club România organizează, la Muzeul Naţional Peleş, Concursul de Eleg ...
După ce, în ianuarie anul acesta, a fost votat Regulamentul de atribuire şi folosire a locurilor de parcare rezidenţiale, iar primarul Ionuţ Pucheanu estima că în şase luni s-ar putea acoperi oraşul cu locuri de parcare închiriate, Primăria a lansat spre dezbatere publică un regulament nou! Documentul vizează administrarea parcărilor de reşedinţă din municipiul Galaţi şi tocmai a fost postat pe portalul administraţiei locale, dar şi la sediul Centrului de informare pentru c ...
Pagina 2 din 7