Un tânăr de 25 de ani, din Independența, s-a înscris cu succes în cursa pentru o condamnare la pușcărie, după ce, beat fiind, a ”uitat” că nu are permis de conducere și s-a urcat la volanul unei mașini care nu îi aparținea. El a fost depistat pe o stradă din localitatea de domiciliu, în nopatea de marți spre miercuri, de un echipaj de poliție căruia nu i-a luat mult timp să constate cumulul de ilegalități.
Testarea cu etilotestul a arătat că tânărul de la volan avea o alcolemie în aerul expirat de 0,40 la mie. În schimb, nu deținea permis pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina pe care o conducea îi aparținea tatălui său, de la care o luase, așa cum aveau să afle polițiștii, fără aprobare prealabilă.
Drept urmare, după o scurtă escală la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice, tânărul teribilist a ajuns la poliție, unde i s-a făcut dosar penal pentru trei fapte: conducere fără permis, sub influența alcoolului și furt în scop de folosință. Cercetările sunt continuate de polițiști, iar în funcție de rezultatul buletinului de analiză toxicologică vor fi dispuse măsuri legale.