Megalomanie şi neghiobii pe banii noştri

Marți, 09 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Parcul Industrial, Pânzarul Moldovenesc, tunelul pe sub Dunăre, Plaja „Dunărea”, Cartierul „Dimitrie Cantemir”, „unda verde”, pontonul pentru ambarcaţiuni, uriaşa trăsură pentru fanfară au fost tot atâtea proiecte glorioase de care s-a ales praful. Praful de banii noştri. Parcul Industrial n-a produs, în toată existenţa lui, un leu chior, dar a înghiţit bani fără număr. Degeaba. Acum se alege praful de toată investiţia, în frunte cu imensul pavilion căruia i-a ...

Orgii cu minore într-un club secret

Marți, 02 Aprilie 2019 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trei persoane, printre care şi un ofiţer de la Inspectoratul de Poliţie Bacău, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, prostituţie infantilă şi corupţie, după ce procurorii DIICOT au descoperit un club clandestin, în care erau exploatate minore şi se făcea trafic de droguri, spun anchetatorii. Percheziţiile procurorilor DIICOT au scos la iveală această reţea care organiza petreceri private cu minore. Majoritatea fetelor, din mediul rural, erau drogate şi apoi for ...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joia trecută, 28 martie 2019, că medicina de familie este foarte importantă, iar Guvernul va susţine creşterea procentajului alocat pentru medicii de familie printr-un împrumut de aproximativ 800 de milioane de euro pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială. "Chiar ne preocupă acest aspect (medicina de familie - n.r.) şi în afară de ceea ce s-a făcut până acum, adică creşterea bugetului pentru medicina de ...
După ce a pierdut procesul cu ucrainenii care au pus mâna pe Parcul Industrial, Primăria municipiului Galaţi a ieşit învinsă şi din alt litigiu. Este vorba despre procesul cu asocierea Louis Berger SAS, The Louis Berger Group Inc, Ernst & Young SRL şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services şi SC Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cu care fostul primar, Marius Stan, a încheiat un contract pentru realizarea tunelului pe sub Dunăre. Magistraţii au de ...
Nu mai puţin de 397,4 milioane de lei îşi propune Primăria municipiului Galaţi să cheltuiască în 2019 pentru funcţionarea oraşului, iar 81,7 milioane de lei pentru dezvoltare, adică pentru continuarea obiectivelor de investiţii. Aceste sume sunt prevăzute în proiectul bugetului local, care ar urma să fie aprobat în luna aprilie. Primăria municipiului Galaţi a lansat în dezbatere publică proiectul bugetului oraşului pe anul 2019. Documentul poate fi consultat de către cei i ...
Remunerarea asistenţilor necesari îngrijirii persoanelor cu handicap este o povară prea mare pentru bugetul comunei, ne-a transmis primarul din Nicoreşti, ca răspuns la situaţia semnalată de o tânără cu dizabilităţi, nemulţumită că a fost lăsată fără niciun fel de sprijin. Ionel Boghiu, edilul comunei, a reacţionat vizavi de acuzaţiile Mihaelei Porumbaru, tânăra de 22 de ani, originată din Târgovişte şi stabilită la Nicoreşti, susţinând că nu mai poate suporta sal ...

Bani cu împrumut pentru românii care fac studii

Miercuri, 27 Martie 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deputaţii au aprobat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind implementarea programului „Investeşte în tine”. Potrivit modificărilor aduse în comisiile de specialitate, banii acordaţi pot fi cheltuiţi inclusiv pentru plata întreţinerii, chiriei sau a utilităţilor. Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică au întocmit un raport de admitere a iniţiativei legislative, cu amendamente incluse. „Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de ...

Se depun cereri pentru bani de calculator

Marți, 26 Martie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii şi studenţii pot depune şi anul acesta cereri pentru a obţine ajutorul de 200 de euro pentru obţinerea unui calculator. Dosarele se depun până pe data de 19 aprilie. Pot beneficia de acest ajutor elevii şi studenţii cu vârsta până în 26 de ani care provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 250 pentru fiecare membru. Afişarea listei cu elevii eligibili se va afişa pe 30 mai. În perioada 31 mai - 20 iunie se depun contestaţiile, iar rezultatele finale se vor afi ...
Consilierii judeţeni gălăţeni, întruniţi ieri în şedinţă extraordinară, au votat în unanimitate repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale din județul Galați a cotei de 17,5 la sută din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărui UAT și a sumelor defalcate din TVA. Banii sunt pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor în 2019 (bugete de funcționare, compensarea pierderilor și finanțarea cheltuielilor cu asistența social ...

Ajutorul de deces, cu 1.000 de lei mai mare

Sâmbătă, 16 Martie 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Ana Denis Aramă, directoarea Casei Judeţene de Pensii din Galaţi, ne-a informat că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 prin care a fost stabilit câştigul salarial mediu brut pe anul 2019 la nivelul sumei de 5.163 de lei, a fost publicata în Monitorul Oficial cu nr. 196 din 12 martie şi a intrat în vigoare pe 15 martie. Prin urmare, şi ajutorul de deces a crescut cu aproximativ 1.000 de lei, faţă de cel acordat în anul 2018, ajungând astfel, de la 4.162 de le ...
Pagina 14 din 201