„Blestemul” bacului de la Galați a lovit podul de la Brăila
Luni, 05 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Anul trecut, mai că nu s-a făcut carnaval pe străzile Galațiului și pe rețelele sociale. Se inaugura podul peste Dunăre de la Brăila, iar toată lumea era în extaz. "Ce frumos vom traversa Dunărea pe pod, cum vom trece la orice oră vrem, fără să așteptăm nici măcar o secundă..." Se înfigeau deja ace în "păpușa" bacului dintre Galați și I.C. Brătianu, cu care toată lumea traversase Dunărea până atunci. E drept, se întâmplase de foarte multe ori ca, din cauza aglomer ...
Păsări din specii protejate, împușcate pentru distracție
Duminică, 28 Iulie 2024 15:23 | Publicat în Regional
Mai multe păsări din specii protejate au fost descoperite moarte sau rănite, în zona Lacului Sărat 2 din județul Brăila
Descoperirea a fost făcută de Societatea Ornitologică Română – Sucursala Brăila, prin coordonatorul Marius Vernescu, și de Stoica Cristinel Popa, absolvent al universităților Stanford și Harvard și președinte al Asociației Euroteens, scrie G4Media. Este vorba despre mai multe păsări din diverse specii (pescăruși, fluierari) care au fost găsite rănit ...
În cadrul Școlii de vară „Tradiții și obiceiuri la Dunărea de jos și Dobrogea” s-a desfășurat lansarea de carte „Cuvintele din gânduri” a autorului Marius Ichim din Brăila, care a fost însoțit și susținut de către persoane aflate aproape de sufletul său: familia, rudele, prietenii, Nina Mihaela Stirian, directorul Editurii Olimpias Galați (unde a fost editată cartea, anul acesta), Tudosia Lazăr, președintele Asociației culturale „Ștefan Petică, fiu al satulu ...
Bărbatul reținut pentru uciderea doctoriței din Brăila, lung istoric infracțional
Duminică, 21 Iulie 2024 17:20 | Publicat în Regional
Maricel Mihai, bărbatul de 39 de ani acuzat de uciderea medicului stomatolog Marina Gavril din Brăila, are un lung istoric infracțional în Germania și Franța, fiind eliberat condiționat pe 24 martie 2024. În cazierul său se regăsesc, printre altele, fapte de furt prin folosirea violenței și uz de armă, potrivit publicației locale DeBrăila, citată de Hotnews. De-a lungul vieții, el și-a schimbat de două ori numele de familie, fiind cunoscut înainte ca Măcelaru şi Stănescu.P ...
O doctoriță din Brăila a fost ucisă în propriul cabinet
Miercuri, 17 Iulie 2024 14:53 | Publicat în Regional
O doctoriță stomatolog din Brăila a fost găsită moartă, marți seara, în cabinetul medical în care își desfășura activitatea. Aceasta a fost descoperită de soțul ei, tot medic stomatolog, care a ajuns la cabinetul soției sale îngrijorat de faptul că femeia nu se întorsese acasă. Doctoriţa a fost găsită fără suflare, înjunghiată cu un cuțit în zona gâtului. Se pare că fapta s-a petrecut în momentul în care asistenta care o ajuta la cabinet a ieșit din clădire pen ...
Restricții pe podul de la Brăila, pe toată durata verii. Asfaltul va fi refăcut în totalitate
Marți, 16 Iulie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Asfaltul pe podul de la Brăila va fi refăcut, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Mediafax. Lucrările vor dura până pe 31 august.
Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere a asfaltului așternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea - Brăila, după care va continua și pe sensul Brăila - Tulcea. Acestea durează doua luni și se desfășoară în perioada 1 iulie - 31 august, anunță CNAIR."Soluția aplicată de ...
Sfeștanie la podul care se crapă, tremură și arde
Miercuri, 17 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ce ne-am mai bucurat când ne-a crescut aici, în coastă, Golden Gate-ul de România, mană cerească pentru bunăstarea zonei și scurtarea drumurilor către mare! Numai că, la fel ca orice bucurie românească, și liantul care părea să dilueze rivalitățile brăilene și gălățene a început să se dezumfle accelerat, ca un balon de săpun din acela ieftin. Mai un șurub, mai o tasare, o crăpătură, un incendiu..."WeBuild reface asfaltul pe Podul Brăila!!!" O, ce veste minunată ne- ...
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, un autocar supraetajat, plin cu călători, care se deplasa pe podul peste Dunăre, din direcţia Tulcea spre Brăila, a luat foc, luni seară, arzând complet. Şoferul şi pasagerii, cetăţeni ucraineni, s-au autoevacuat la timp, fără a fi înregistrate victime.
La fața locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la ISU Brăila şi o autospecială cu apă şi spumă de la ISU Tulcea, su ...
A luat foc pădurea din Lacu Sărat, județul Brăila. Luni după-amiază, circulația tramvaielor spre stațiune era întreruptă, iar pe centura orașului Brăila poliția devia circulația mașinilor
Conform Mediafax, incendiul a izbucnit între DN 2B și stațiunea Lacu Sărat, în Pădurea Stejarul. Pompierii brăileni au intervenit cu mai multe echipaje, în ajutorul lor ajungând și colegi de la ISU Galați. Fusese cuprinsă de flăcări vegetația pe o suprafață de aproximativ trei h ...
Inaugurat în urmă cu numai un an, podul peste Dunăre de la Brăila este din nou în reparații. Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila a anunțat, luni, că pe DN 2S - podul Brăila-Tulcea sunt efectuate lucrări de reparații. Astfel, pe sensul de mers Măcin - Brăila, între kilometrii 4,8 și 6,8, se efectuează lucrări de reparații pe banda unu. Circulația se desfășoară pe o singura bandă de circulație, respectiv pe banda doi, cu restricție de viteză de 30 km/h, întru ...