Incidentul a avut loc în această după-amiază, la circa 20 de kilometri de Galați. Un tren personal care  circula pe ruta Mărășești-Galați a oprit în câmp, în jurul orei 18,00, pe raza localității Vasile Alecsandri, după ce mecanicul a observat să din locomotivă ieșea un fum gros. A sunat imediat la 112, la fața locului deplasându-se patru autospeciale de stingere a incendiilor de la ISU Galați și o ambulanță SMURD. La fața locului, echipajele de intervenție nu au găs ...

Puzderie de nereguli pe apă şi calea ferată

Luni, 18 Iunie 2018 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Contrabandă cu maşini şi ţigări, înşelăciuni, braconaj şi multe furturi au fost constatate de poliţiştii de la Transporturi, care timp de şapte zile au "periat" sute de gări şi sute de kilometri de cale ferată din ţară, pentru depistarea celor mai periculoase încălcări ale legii. Nu au lipsit percheziţiile şi descinderile pentru destructurarea unor reţele care se ocupau cu diverse forme de trafic şi de la care au fost ridicate bunuri de peste 120.000 de lei, printre care ...
UPDATE | Potrivit primelor indicii, se pare că a fost vorba de o sinucidere. Femeia suferea de depresie şi nu îşi mai dorea un copil. Rudele au povestit că tânăra era însărcinată şi ar fi vrut să facă avort, însă familia nu a avut bani, situaţia fiind agravată şi de o serie de certuri din familie. CFR Călători informează că azi, 17 august, în jurul orei 9,20, trenul IR 1983 București - Constanța a lovit un grup de patru persoane, care au decedat în urma impactului. V ...
16 oameni au murit pe căile ferate din Galaţi şi zonele adiacente, în ultimele opt luni, opt dintre ei alegând de bună voie întâlnirea cu trenul ca modalitate de a părăsi această lume. Sărăcia, creditele bancare sau certurile cu părinţii au fost factorii cel mai des întâlniţi în cercetarea circumstanţelor tragediilor feroviare. Opt luni, opt persoane, de la cele mai tinere la cele care ar fi trebuit să îşi mănânce liniştite pensia. Este bilanţul tragediilor scrise pe ...

Calea ferată nu mai ajunge prea des la FIER VECHI

Miercuri, 25 Ianuarie 2017 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform statisticilor oficiale ale Poliţiei Române, anul trecut s-au înregistrat mai puţine furturi din infrastructura căilor ferate. Hoţii au stat mai puţin cu ochii şi pe bagajele călătorilor, una dintre cauzele invocate de autorităţi fiind intensificarea controalelor şi a acţiunilor preventive. Hoţii şi tâlharii care loveau cu predilecţie în zona căilor ferate, în staţii şi în trenuri, au făcut un mare pas înapoi în 2016, potrivit datelor oficiale făcute publice d ...
Un tânăr de numai 21 de ani din Iveşti a fost grav rănit în urma unei manevre inconştiente pe care a făcut-o în timp ce era la volan. Şoferul, care se deplasa cu maşina pe raza satului Blăjeri, a trebuit să traverseze calea ferată din localitate, însă odată ajuns în faţa şinelor, nu a ţinut cont de faptul că semnalele acustice şi luminoase avertizau sosirea unei garnituri. A intrat cu viteză pe liniile de tren, dar nu a avut vreme să treacă, maşina fiind acroşată de ...
Cel puţin patru persoane au murit, după ce un tren de pasageri a deraiat în nord-vestul Spaniei. Potrivit autorităților spaniole, alte 50 de persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs la ora locală 9,30. Trenul a deraiat cu 200 de metri înainte să ajungă în gara din orășelul O Porriño. Trenul pornise din orașul spaniol Vigo și se îndrepta către Porto, oraș din Portugalia. La bordul trenului se aflau 63 de pasageri, iar garnitura aparține unei companii portugheze. Cauze ...
Cine ajunge în oraşul Salekhard, capitala Regiunii Autonome Yamal Nenets, Rusia, poate vedea ce a mai rămas dintr-una dintre cele mai controversate căi ferate construite vreodată în lume. Cunoscută şi sub numele de "Calea ferată a morţii", ruta ar fi trebuit să aibă 1.300 de km şi să facă legătura dintre Salekhard şi Igarka. Linia nu a fost niciodată finalizată, însă zeci de mii de muncitori au fost forţaţi de către autorităţile fostei Uniuni Sovietice să lucreze la un ...
Un copil de numai 13 ani din Bereşti a fost la un pas să provoace un accident feroviar, în încercarea de a-şi oferi o mică distracţie cu câţiva bolovani de pe marginea drumului. Împreună cu un amic, băiatul se plimba cu bicicleta în apropierea tunelului de la Tălăşmani. A auzit trenul de Galaţi-Bârlad şi atunci i-a încolţit în minte o idee "genială": să vadă cum pietrele sunt sparte de roţile trenului. Zis şi făcut. A luat câţiva bolovani, i-a pus pe şine şi a a ...

Eveniment de cale ferată (fără superstiţii)

Miercuri, 10 Iunie 2015 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
A fost frumos!... a fost foarte, foarte, foarte frumos!... printre noi nu a trecut (niciodată) vro părere de rău... numai trenul trecea, aşa, să mă aducă şi să te aducă...! stăteam la poartă şi te aşteptam...!... stăteai la poartă şi mă aşteptai...!... acolo era sufletul meu!... aici era sufletul tău!... Şi începea, aşa, un alt fel de înaltă pregătire de nuntă, şi un alt fel de adâncă pregătire... cântul cucuvelei nu era semn (rău) de plecare/sosire...! cu o sea ...
Pagina 1 din 5