Creșteri anunțate de pensii, salarii şi alocaţii

Vineri, 19 Noiembrie 2021 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Nicolae Ciucă, propus premier de PNL, a anunțat, vineri, că PSD și PNL au convenit creșteri de pensii, alocații și salarii, cu un impact bugetar de 13,6 miliarde de lei. Creșterea cu cel mai mare impact este a pensiilor, ce vor fi mărite cu 10% de la 1 ianuarie. Tot de la 1 ianuarie, pensia minimă va crește de la 800 la 1.000 de lei. În plus, pensionarii care au o pensie de până la 1.600 de lei vor primi în luna ianuarie un sprijin de 1.200 de lei, pentru a suporta creșterile d ...
Măsurile de susţinere a companiilor afectate de criza Covid-19 sunt utile, dar insuficiente, în special din cauza subfinanţării, apreciază două treimi dintre antreprenori (66,9 la sută), potrivit unui sondaj privind evoluţia mediului de afaceri în 2021, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România(CNIPMMR), din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi. În acelaşi timp, 20,5 la sută dintre întreprinzătorii chestionaţi apreci ...

Creșteri de salarii și pensii în 2021?

Luni, 15 Martie 2021 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Profesorul Mircea Coşea şi economistul Adrian Câciu au explicat ce se întâmplă în 2021 cu creşterile de pensii şi salarii, după ce Guvernul Cîţu a anunţat că nu sunt bani.  Mircea Coşea dă dreptate Executivului şi spune că românii ar trebui să îşi ia gândul de la orice fel de creştere în acest an. Ba mai mult, acesta speră ca Guvernul să nu fie nevoit să taie din venituri. La polul opus se află Adrian Câciu, care consideră că economia poate beneficia de pe urm ...

Guvernul amână cu un an creşterea salariilor profesorilor

Sâmbătă, 15 August 2020 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor. Mai mult decât atât, Guvernul are un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care amână această creştere salarială cu un an, până la 1 septembrie 2021. Tăierea creșterii salariale promisă profesorilor de la 1 septembrie este justificată de minister prin faptul că ar fi "costat" bugetul peste unu ...
Premierul ​Ludovic Orban a declarat duminică, la HotNews.ro LIVE, că majorarea alocaţiilor şi a pensiilor depinde de evoluţia economică. Premierul a precizat însă că îşi doreşte aceste creşteri, însă nu va fi luată nicio decizie „care să afecteze evoluţia economiei pe termen lung”. Referitor la dublarea alocaţiilor, amânată la ultima şedinţă de Guvern până la 1 august, după rectificarea bugetară, tocmai pentru a fi găsite fondurile necesare, premierul a afirma ...
Numărul de salariaţi va înregistra o creştere în domeniul construcţiilor, iar preţurile vor creşte moderat în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada aprilie – iunie 2017, publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În cadrul anchetei de conjunctură din luna aprilie 2017, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, o creştere a volumului producţiei (sold ...

Avertisment BNR cu privire la CREȘTERILE SALARIALE

Luni, 10 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
România trebuie să majoreze salariile, pentru că nu poate rămâne cu o forţă de muncă descurajată, având în vedere că ţara se situează pe penultimul loc în Europa, cu 5,4 euro plătiţi pentru ora de muncă, doar înaintea Bulgariei. Există însă riscul ca guvernul să ajungă în situaţia de "a da cu o mână şi de a lua cu două mâini", a declarat, ieri, consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, la Digi24. Acesta apreciază că Executivul trebuie să apese mai mul ...
Peste 36.000 de angajaţi din România, care au salarii mai mari de 15.000 de lei brut pe lună, vor câştiga, în medie, la salariu, câte 400 de lei net pe lună, ca urmare a plafonării contribuţiilor de sănătate la cinci salarii medii brute pe economie, informează Ziarul Financiar. Această măsură va intra în vigoare la 1 ianuarie 2017, fiind prevăzută în Codul Fiscal. Doar 0,7 la sută dintre angajaţi au salarii brute mai mari de 15.000 de lei. ...
Patronatele din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), din care fac parte şi patronatele gălăţene, solicită Guvernului completarea Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind ajustarea sistemului de salarizare din sistemul bugetar cu „informaţii clare şi complete privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe cinci ani)". ...

Salariul minim NU CREȘTE de la 1 ianuarie

Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 12:26 | Publicat în EVENIMENT
Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi al mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră, a afirmat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.  "Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste n ...
Pagina 1 din 2