Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită respingerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA, pe motiv că această îngheţare a preţurilor se realizează la un tarif mai mare decât cel de referinţă din prezent."Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a transmis către Ministerul Finanţelor o solicitare de respingere în integralitate a proiectului de Hotărâre de Guvern transmis de Autoritat ...
La sfârșitul lunii trecute, peste 125.000 de români aveau locuințele asigurate, prin Euroins, cu asigurarea obligatorie împotriva riscurilor de cutremur, inundații și alunecări de teren. În caz de daună, pot primi despăgubiri până la maxim 20.000 de euro de la PAID. Pentru daune mai mari, banii se pot recupera în limita a 500.000 de lei, de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), dacă locuința are asigurare facultativă la Euroins, informează Hotnews.ro. Ce despăgubiri ...
Senatorul gălățean George Scarlat, președinte al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a fost recent interlocutorul nostru, ocazie cu care am abordat o serie de teme de actualitate pentru fermierii gălățeni. În interviu, George Scarlat vorbește tranșant despre numeroasele probleme cu care se confruntă fermierii, de la condițiile meteo nefavorabile, la un veritabil exercițiu de imagine făcut în ...
Potrivit secretarului de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Sorin Moise, suprafaţa afectată de secetă la culturile semănate în primăvara anului 2022 se apropie de un milion de hectare, fiind vorba în special de porumb și floarea-soarelui. Pentru această suprafaţă, în bugetul MADR a fost prinsă în acest an suma de 300 de milioane de lei. "Nu ştim dacă va fi suficientă sau nu această sumă, pentru că avem o suprafaţă de aproape un milion de hect ...
Miercuri, 21 decembrie, Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați anunță fermierii că plățile la Programele de Minimis pentru Usturoi, Cartofi si Struguri au fost finalizate.Conform DAJ, în perioada imediat următoare încep plățile la Programul de Minimis pentru Legume în Spații Protejate și, mai important, achitarea granturilor pentru pagubele provocate de seceta pedologică din toamna anului trecut.Reamintim că aproape o cincime din totalul suprafețelor afectate la ...

Oligarhii ruși atacă sancțiunile europene în Justiție

Duminică, 18 Decembrie 2022 19:23 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oligarhi şi companii ruseşti au intentat un total de 61 de procese la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva sancţiunilor UE impuse în urma invaziei Ucrainei, potrivit tabloidul german Bild. Oligarhii ruşi Grigori Berezkin şi Ghenadi Timcenko, de exemplu, solicită despăgubiri pentru "prejudiciul moral" pe care se presupune că l-au suferit din cauza sancţiunilor UE, potrivit documentelor disponibile pe site-ul instanţei. Printre reclamanţi se află şi fostul proprietar al ...
Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați face un apel la fermierii afectați de seceta pedologică din toamna anului trecut să urgenteze depunerea dosarelor pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de lege, de dorit fiind ca operațiunea să se finalizeze până vineri, 9 decembrie, pe cât posibil. Potrivit DAJ Galați, la dosar trebuie să existe următoarele documente: cerere + declarație, cererea de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, procesul-v ...
”Constructorul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila și-a luat angajamentul public de mai multe ori ca până la finalul acestui an se va putea circula pe pod între județele Brăila și Tulcea”, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR, după ce Curtea de Apel București a dat câștig de cauză constructorului WeBuild într-un litigiu privind executarea lucrărilor. ”Din păcate, ritmul de lucru și mobilizarea lasă încă de dorit, ceea ce face ca terminarea lucrăril ...
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie neobligatorie în favoarea creării unui mecanism de despăgubire pentru distrugerile, de natură umană şi materială, cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, informează AFP. Spre deosebire de Consiliul de Securitate, unde Rusia are drept de veto, Moscova nu s-a putut opune adoptării acestei rezoluţii susţinute de Ucraina, Canada, Ţările de Jos şi Guatemala, care a primit 94 de voturi, mai puţin decât cele 143 de condamnare a anexă ...
Conform datelor comunicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), luni, 26 septembrie, suprafaţa agricolă totală afectată de secetă a ajuns la 683.527 de hectare, în 38 de judeţe, printre care, evident, și județul Galați. Într-o recentă discuție cu Doina Ragea, directorul Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) Galați, am aflat că doar suprafața culturilor însămânțate în toamna anului trecut afectate de seceta pedologică este de aproape 48.000 de ...
Pagina 1 din 9