De luni, program prelungit la Evidenţa Persoanelor

Joi, 28 Iulie 2022 13:16 | Publicat în EVENIMENT
Având în vedere numărul crescut de solicitări de eliberare sau preschimbare a actelor de identitate din această perioadă, programul de lucru al Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați se prelungește, anunţă Primăria municipiului Galați. „Astfel, în intervalul 1 - 12 august 2022, la sediul instituției din strada Domnească nr. 102, se pot primi documente și se eliberează actele de identitate de luni până vineri, între orele 8,00 – 20,00”, anun ...
"Pentru desfăşurarea activităţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor este necesară relocarea din spaţiul situat pe strada Domnească în imobilul din strada 1 Decembrie 1918 nr. 25”, se arată în raportul de specialitate al hotărârii votate de Consiliul Local la recenta şedinţă din 29 iulie 2021.  Prin această hotărâre au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea în acest scop a imobilului care a aparţinut fostului Liceu Metalu ...
Silviu Bacalum, directorul executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei (SPCLEP), a anunțat că, "până pe data de 29 mai, nu se mai pot face noi programări telefonice în vederea depunerii documentelor pentru eliberarea actelor de identitate". În lunile iunie şi iulie, Serviciul de Evidenţă îşi va modifica programul de lucru cu publicul astfel: de luni până vineri, de la 8,00 la 20,00, atât pentru primiri, cât şi pentru eliberări de documente. "Începân ...
"De Ziua Evidenței Persoanelor, am făcut un calcul: dacă punem toate buletinele făcute în 2019 unul peste altul ne iese un bloc de zece etaje, iar ca suprafață, un teren de baschet! Atât de simplu! La mulți ani!", este mesajul directorului executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, Silviu Bacalum, postat ieri, 24 martie. A fost sărbătoarea tuturor salariaţilor din serviciile de evidenţă şi stare civilă. Potrivit unui comunicat, pe 24 mart ...

Evidenţa Persoanelor lucrează în weekend

Sâmbătă, 25 Mai 2019 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru a putea vota la alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional aveţi nevoie de un act de identitate valabil în ziua votului: carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate, paşaport diplomatic, paşaport de serviciu, iar pentru elevii din şcolile militare, carnetul de serviciu militar. Atenţie, dacă vă aflaţi în România, nu puteţi vota cu paşaportul turistic! Primăria municipiului Galați informează că, în scopul asigurării cadrului ...

Program prelungit la Evidenţa Persoanelor

Marți, 21 Mai 2019 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galați informează că, în scopul asigurării cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral din data de 26 mai 2019, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Galați va desfășura activități de lucru cu publicul în acest weekend. Astfel, sâmbătă, 25 mai, instituţia va fi deschisă cetăţenilor în intervalul orar 8,00 - 16,00. Duminică, pe 26 mai, activităţile de lucru cu publicul se vor desfăşura în interv ...

Exclusiv. Cum ajungi salariat la Primăria municipiului Galaţi

Marți, 16 Aprilie 2019 00:04 | Publicat în ANALIZĂ
În condiţiile în care un inspector de specialitate grad IA, de-abia angajat la Primăria municipiului Galaţi, câştiga, în vara anului trecut, 3.291 de lei net, iar un director executiv proaspăt „intrat în pâine” - 7.114 de lei net, nu-i de mirare că posturile în administraţia locală sunt foarte râvnite. În ultimul an, municipalitatea a anunţat cel puţin o dată pe lună, dacă nu şi mai des, recrutări de personal. Însă nu toţi ajung prin concurs angajaţi ai Primăriei ...
Gălăţenii care, pe data de 15 iunie, vor merge la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) pentru a-şi ridica actele de identitate, trebuie să ştie că la ghişeul de eliberări documente va fi program scurt în acea zi. "Din cauza lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie, vă informăm că vineri, 15.06.2018, programul cu publicul va fi următorul: la ghişeul de primiri documente 8,30 - 12,30, iar la ghişeul de eliberări - 8,30 - 13,00", a anunţat condu ...
Serviciile de Evidenţa Persoanelor, Paşapoarte şi Înmatriculări ar putea să nu mai funcţioneze, în viitor, pe strada Domnească, ci în cartierul Aurel Vlaicu. Primăria şi Prefectura vor să găsească pentru cele trei servicii un nou sediu, iar primarul Ionuţ Pucheanu a indicat, în acest sens, un corp de clădire al Colegiului Tehnic "Aurel Vlaicu". "Anul acesta, vom demara modernizarea viitorului spaţiu. Este un proiect de suflet atât pentru domnul prefect (Dorin Otrocol - n.r.), ...
Pentru a veni în ajutorul gălăţenilor care vor să voteze la alegerile parlamentare de mâine, 11 decembrie, dar nu au un act de identitate valabil, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, din strada Domnească nr. 102, va avea program prelungit de lucru. Astfel, sâmbătă, 10 decembrie, programul de lucru va fi 8,00 - 16,00. Pe 11 decembrie, instituţia va avea porţile deschise în acelaşi interval orar în care se desfăşoară alegerile, 7,00 - 21,00.Iată ce acte ...
Pagina 1 din 2